Zeci de solicitări pentru pompierii bihoreni
Într-o singură zi, echipajele de pompieri militari ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" Bihor au intervenit în 20 de cazuri.
În judeţ au fost semnalate şi s-a intervenit în şapte cazuri pentru lichidarea unor incendii la vegetaţia uscată, restul intervenţiilor având alte cauze. Astfel, pompierii militari aparţinând Grupului 1 de intervenţie Oradea, Grupului 2 de intervenţie Marghita şi Grupului 3 de intervenţie Salonta, împreună cu pompierii voluntari, aparţinând Serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din comunele Tinca şi Viişoara, au intervenit pe raza localităţilor Oradea, Râpa, Reghea, Aleşd, Săldăbagiu de Munte şi Corniţel. Cadrele ISU ţin să atragă din nou atenţia populaţiei că utilizarea focului deschis pentru arderea miriştei, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este prevăzută în Normele generale de apărare împotriva incendiilor şi în Ordinul comun al ministrului Internelor şi Reformei Administrative şi al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 576/605/2008. Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi de ardere a miriştilor, stufului, vegetaţiei ierboase, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile au obligativitatea respectării prevederilor reglementărilor în domeniu, prevăzute în actele normative. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii.
Miriştile se pot aprinde numai după luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, în timp ce incendierea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se execută numai pe baza permisului de lucru cu foc. Persoanele care se hotărăsc să aprindă focul sunt obligate de lege să obţină acceptul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, iar în unele cazuri, să informeze în prealabil Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitate, altfel riscă să fie sancţionate cu amenzi de pâna la 2.500 lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.