Primăria municipiului Oradea organizează vineri, 30 octombrie 2009, Ziua Porţilor Deschise, între orele 12.00 şi 15.00.

În cadrul acestui eveniment va avea loc în holul din faţa sălii "Traian Moşoiu" o expoziţie de fotografii intitulată "Alţi ochi, aceeaşi Oradea", realizată de Fundaţia "Copiii făgăduinţei". Totodată, de la ora 14.00, se va desfăşura festivitatea proiectului "Prietenii mei ADOR", proiect dedicat copiilor cu sindromul Down. Pe lângă participarea la aceste manifestări, cei care vor trece pragul Primăriei vor putea vizita şi birourile conducerii, precum şi cele mai importante săli ale instituţiei. În cadrul Zilei Porţilor Deschise, vizitele se fac pe bază de programare, la numărul de telefon 0722/159-451, persoană de contact Doina Lucaci.