Cea mai tânără echipă din campionatul Seriei B a Diviziei A la handbal feminin a abandonat competiţia, cauzele acestei decizii fiind multiple. Cu probleme financiare, dar şi de ordin sportiv, Tonic Sântandrei iese acum din întrecerea senioarelor, dar cu speranţa că în viitorul sezon competiţional va reveni.
Sport
O nouă participare la o gală internațională - Pugiliștii Basti Box vor boxa în Polonia
Clubul Sportiv Basti Box Salonta va fi reprezentat din nou la o competiție internațională începând de astăzi și până duminică. Este vorba despre 11 pugiliști care se vor lupta pentru medalii în localitatea poloneză Boguchwala cu practicanți ai acestui sport din țări precum Ungaria, Slovacia și, evident, Polonia.
- 20 Ianuarie 2022
- Citeste
Schimbare la CJA Bihor - Florin Marcu e noul şef al arbitrajului bihorean
Noul an a început cu o schimbare în fruntea Comisiei Județene de Arbitri Bihor. Fostul arbitru de Liga I, Florin Marcu, a fost validat marți, 18 ianuarie, în unanimitate de Comitetul Executiv al Asociației Județene de Fotbal Bihor în funcţia de preşedinte al CJA Bihor.
- 19 Ianuarie 2022
- Citeste
Capăt de drum la Openul Australiei - Irina Bara a pierdut în turul I şi la dublu
Bihoreanca Irina Bara a părăsit Openul Australiei în turul inaugural şi în proba de dublu. Şteianca în vârstă de 26 de ani, ocupanta a locului 84 WTA, şi Ekaterine Gorgodze (30 de ani, Georgia, locul 63) au pierdut cu 3-6, 4-6, după 74 de minute, duelul cu favoritele nr. 10, Marie Bouzkova (23 de ani, locul 32)/Lucie Hradecka (36 de ani, locul 29), ambele din Cehia.
- 19 Ianuarie 2022
- Citeste
CSM CSU Oradea, surclasată pe propriul teren - „Este greu să avem pretenții în acest moment”
Vicecampioana României la baschet masculin a suferit o corecție mai severă decât o arată scorul, chiar în propriul fief, la aproape un an distanță de la ultimul eșec suferit acasă. Cea care le-a arătat bihorenilor cum se joacă baschet după ce ai trecut prin Covid 19 a fost CSO Voluntari care s-a impus cu scorul de 68-82 (14-27, 13-20, 16-17, 25-18) în Arena Antonio Alexe, într-o partidă contând pentru etapa a 15-a din Liga Națională.
- 19 Ianuarie 2022
- Citeste
Playoff-ul de promovare debutează pe 5 februarie - Lipsa bugetelor amână competiția
Cu cinci cluburi sportive municipale și două universitare în competiție, entități sportive care sunt dependente de banul public, playoff-ul de promovare în Liga Națională de handbal masculin a trebuit amânat din cauza faptului că mai multe formații au anunțat federația că deocamdată nu au stabilite bugetele pentru anul 2022. În acest context, startul competiției a fost amânat cu două săptămâni, de pe 22 ianuarie, pe 5 februarie.
- 19 Ianuarie 2022
- Citeste
CSȘ „Avram Iancu” Ștei - CS Pro Volei Arad 3-0 - Debut victorios în noul an
Cu o victorie categorică au debutat junioarele șteience în noul an, după o evoluție entuziasmantă, mult aplaudată de publicul local, bun cunoscător al voleiului, o disciplină sportivă cu „rădăcini adânci” în Depresiunea Beiușului.
- 18 Ianuarie 2022
- Citeste
După evenimentele din Australia - Djokovic şi-ar putea pierde din sponsori
Novak Djokovic a plecat din Australia după ce autoritățile i-au anulat viza pentru a doua oară. Acum, unul dintre sponsorii săi vrea să vorbească cu el, relatează CNN.
- 18 Ianuarie 2022
- Citeste
AEK Oradea saltă Bihorul în topul FR Minifotbal - Pe locul 14 în 2021
Bihorul a urcat şase locuri în ierarhia judeţelor la minifotbal pe anul 2021. Saltul de pe locul 20 pe 14 se datorează echipei AEK Oradea, campioană naţională în premieră şi vicecampioană europeană.
- 18 Ianuarie 2022
- Citeste
Triumf Bucureşti - Crişul Oradea 9-10 şi 12-11 - Una caldă şi una rece pentru echipa de polo
Echipa de polo seniori a CS Crişul a disputat dubla din campionatul Superligii Naţionale cu Triumf Bucureşti la capătul căreia a ieşit atât victorioasă, cât şi învinsă.
- 18 Ianuarie 2022
- Citeste


