ACS United Bihor, la finalul lui 2021 - Retrospectiva celui mai fast an
Anul 2021 a fost pentru ACS United Bihor cel mai bun din istoria echipei de fotbal feminin condusă de Ficuţ Csaba. Fără o susţinere financiară deosebită, bihorencele au fost la un pas de a promova în prima ligă, ratând la un gol accederea în elită, iar turul acestei ediţii a ligii secunde l-au încheiat pe locul 3.
“Încheiem un an, în care am obținut cele mai bune performanțe de la înființarea clubului, dar și un an foarte greu din punct de vedere financiar!", consideră Ficuţ Csaba.
În 2021, echipa de senioare a susţinut 20 de meciuri, obţinând 9 victorii, 4 remize şi suferind 7 înfrângeri, golaverajul fiind pozitiv, 34-32. În schimb junioarele de la U17 ale clubului United Bihor au susţinut în acest an 6 meciuri, din care au obţinut 2 victorii şi au înregistrat 4 înfrângeri, având un golaveraj negativ, 11-22.
Nu mai puţin de 45 de fete au activat în acest an la meciurile oficiale la echipele de senioare şi junioare U17 ale ACS United Bihor.
Golgetera clubului este Barbara Barta (născută în anul 2005), cu 6 goluri, urmată de Kosa Alexandra, cu 5 goluri. Inedit este faptul că Alina Tocai a marcat în acest an două goluri, ambele din corner! Cea mai utilizată jucătoare a fost Adriana Fărcaş, 1710 minute. Cele mai tinere debutante la senioare în acest an au fost Raisa Tuşe şi Kovacs Viktoria (ambele născute în 2007).
Cea mai clară victorie a fetelor de la United Bihor a fost 7-1, în deplasare, cu Olimpic Star Cluj.
Victoria Dumbrava, din Republica Moldova, este prima "stranieră" a clubului. Din alte județe, la ACS United evoluează şase sportive: Maria Popescu (Ialomiţa), Adriana Fărcaş (Mureş), Crăciun Kinga şi Barbara Barta (Satu Mare), Elena Călugăru (Buzău) şi Romina Herbei (din Arad).
Clubul bihorean are stabilite parteneriate cu alte grupări juvenile din judeţ. "Este primul an când, în urma unor colaborări cu echipele de copii şi juniori din judeţul nostru, ajung fete foarte talentate la clubul nostru. Este vorba despre Kovacs Viktoria (născută în 2007 de la NAC, antrenor Varadi Attila), Vanessa Lobonţ (2006 de la Olimpia Salonta, antrenor Cristian Ţârlea), Balint Cristina (2006) şi Cioloş Antonia (2007, de la C.S. Crişana Oradea, antrenor Denes Szilveszter", a mai afirmat preşedintele ACS United Bihor, Csaba Ficuţ.
Fetele de la United au călătorit în 2021 aproape 8.000 km pentru meciurile din deplasare.
Lotul echipei A.C.S. United Bihor în 2021: Adriana Cioara, Kovacs Viktoria, Popa Adelina şi Popescu Maria - portari; Gheban Bianca, Moza Andreea, Popa (Tyioran) Mariana, Chişe Carla (împrumut Banat Girls Reşiţa), Crăciun Kinga, Pantea Alexandra, Ciule Bianca, Nasie Daiana, Fărcaş Adriana, Tocai Alina, Barta Barbara, Ardelean Dorina, Marta Gianina, Kosa Alexandra, Goga Georgiana, Margina Bianca, Zugun Ramona, Ionescu Alexandra, Herbei Romina, Covaciu Daiana, Marişcaş Daria, Csoka Iunia, Fizeşan Andreea, Tuşe Raisa, Cristuţiu Mirela, Bilkai Krisztina, Crăciun Ştefania, Cărăşel Carla, Puşcaş Dalia, Dumbrava Victoria, Cozac Ana, Dărăban Debora, Higyed Ivett, Fibik Katalin, Balint Cristina, Lobonţ Vanessa, Cioloş Antonia, Pavel Paula, Călugăru Elena, David Mara şi Koós Boglarka. Antrenori: Raul Bălăiban şi Csaba Ficuţ (U17).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.