În cadrul Adunării Generale a AJF Bihor din 1 martie vor avea loc alegeri şi pentru funcţia de preşedinte a forului fotbalistic. Ales în 2017, Radu Bitea, vrea să continue proiectele demarate pentru dezvoltarea fotbalului bihorean, anunțând că va candida pentru un nou mandat, fiind susținut de echipa cu care a colaborat și până acum.

”Au fost patru ani dificili din cauza mai multor factori externi care ne-au îngreunat munca, dar în același timp am avut și satisfacții grație sprijinului pe care l-am putut acorda membrilor afiliați. Am adus în fotbalul bihorean un nou concept, cel de a oferi mai întâi, apoi a cere. Dacă până în 2017 membrii afiliați erau obișnuiți doar să cotizeze în vistieria AJF, pentru susținerea activității, după ce am fost ales, cluburile au simțit cum e să și primească sprijin. Prin accesarea fondurilor nerambursabile de la Consiliul Județean Bihor și de la Federația Română de Fotbal am reușit să susținem activitatea echipelor cu mingi, echipamente (plase de porți, fanioane de colț), cursuri de pregătire și perfecționare pentru antrenori, dar și să oferim mai multă transparență prin digitalizarea activității și alocarea de ecusoane persoanelor care stau pe banca tehnică. Fotbalul fiind un sport de echipă, în care succesul se obține doar împreună, am făcut eforturi și pentru întârirea relațiilor între membrii afiliați, prin organizarea de evenimente precum Gala fotbalului bihorean. Am susținut activitatea cluburilor de copii și juniori care stau la baza piramidei fotbalului prin subvenționarea baremelor de arbitraj și observare. Am reușit astfel să dublăm numărul jucătorilor tineri legitimați”, a precizat președintele AJF Bihor, care nu a renunțat la ideea de a obține sprijin financiar și pentru echipele de seniori care activează în cadrul campionatelor județene. AJF Bihor a făcut demersuri în acest sens la Consiliul Judeţean Bihor, dar nu a primit răspuns favorabil, cu toate că în mai multe județe învecinate se practică de ani buni susținerea fotbalului prin ajutor financiar dat de autoritățile județene.

Radu Bitea a mai precizat că, la începutul mandatului, AJF Bihor avea 47 de membri afiliați, ajungând în 4 ani la 61 de membri și aproape 90 de echipe, începând de la juniori E şi până la seniori.

În altă ordine de idei, după şedința online FRF-AJF-uri s-a constatat că există șanse mari ca Ministerul Sănătății să aprobe propunerea FRF/AJF de modificare a protocolului medical. "În sensul că, pentru reluarea Competițiilor pe toate palierele, să fie acceptate, o singură dată, la începerea competițiilor sau când se constată simptomatologii în cadrul grupului, a testelor antigen. O altă variantă care este agreată este aceea că, jucătorii vaccinați de două ori AntiCovid sã nu mai fie nevoiți să se testeze. În oricare situație, după modificarea protocolului, AJF va avea întâlniri de lucru cu membrii afiliați pentru a hotărî timpul necesar pentru adaptare până la reluarea Campionatelor precum și cele mai bune variante de sisteme competiționale, pe fiecare palier, pentru a finaliza competițiile în cele mai bune condițiuni", a mai precizat Radu Bitea.