"Amical" între AEK Atena şi Steaua
Componenţii echipei Steaua Bucureşti vor pleca, duminică, la ora 16.50, de pe Aeroportul Otopeni, spre Grecia, în vederea meciului amical pe care gruparea din Bulevardul Ghencea îl va susţine în compania formaţiei AEK Atena. Partida cu AEK Atena va avea loc luni, de la ora 21.30, pe stadionul "Apostolos Nikolaidis", din capitala Greciei. Pentru acest meci vor face deplasarea 22 de jucători. Revenirea în ţară a delegaţiei steliste este prevăzută pentru ziua de 22 iulie, la ora 14.15.
AEK Atena a ocupat locul trei în ediţia trecută a campionatului Greciei, cu 68 de puncte, şi va disputa turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor. Din lotul formaţiei elene fac parte, printre alţii, internaţionalii Tsartas, Lakis, Nikolaidis, Konstantinidis, Georgatos şi Zagorakis, precum şi costaricanii Mauricio Wright şi Walter Centeno, argentinianul Livio Prieto, olandezul Michel Kreek, iugoslavul Ilija Ivici sau bulgarul Milen Petkov. Antrenorul echipei este croatul Dusan Bajevici.
După ce au revenit, duminică seară, din Olanda, jucătorii echipei Steaua îşi vor relua pregătirile astăzi, la ora 14.00. Portarul Tiberiu Lung - bolnav, şi atacantul Adrian Neaga - accidentat, nu se vor antrena alături de ceilalţi colegi, iar fundaşul Daniel Bălan, nerefăcut complet, va urma un program special de pregătire.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.