La capătul unei partide în care miza și-a pus amprenta asupra evoluției celor două formații, CSM CSU Oradea s-a impus 75-71 (27-21, 12-17, 13-15, 23-18) în fața lui U BT Cluj-Napoca. Finalul de meci a avut o fază controversată care ar fi putut duce jocul în prelungiri.

După mai bine de un an în care meciurile de baschet s-au desfășurat asemenea unor antrenamente, iată că a sosit ziua în care fanii și-au putut relua locurile în tribune. Acest aspect pare să fi contribuit decisiv în economia jocului cu numărul 3 din cadrul ultimului act al Ligii Naționale, ediția 2020-2021. Cristian Achim a recunoscut la finalul partidei importanța fanilor pentru echipa pe care o pregătește, dar totodată a subliniat ferm dorința de a avea în continuare un arbitraj conform cu regulamentul jocului de baschet. „Este finală. Întâlnim o echipă foarte bună. La fel cum avem și noi o echipă foarte bună. Eu cred și sper că vom juca din ce în ce mai bine în continuare. Publicul a fost fantastic. Este un sentiment pe care nu pot să-l explic. Este cu totul alt sport. În meciul 4 mă aștept la același joc fizic și la aceeași încleștare. Tot ce îmi doresc este să se arbitreze corect și după regulile din baschet. Este tot ce vreau. Reguli din baschet. Nu vreau nicio minge cadou. Vreau să se arbitreze după regulamentul jocului de baschet”, a declarat Cristian Achim, antrenorul CSM CSU Oradea.

Eroare de arbitraj care ar fi putut duce meciul în prelungiri

Purtați practic pe brațe de cei aproximativ 1.700 de suporteri, bihorenii au început în forță distanțându-se la un maxim de 11 puncte pe tabela de marcaj (20-9 în minutul 6). Era mai mult decât evident că acest ritm este imposibil de susținut până la final dar parcă totuși resursele de energie ale roș-albaștrilor s-au epuizat prea devreme, adică până la jumătatea partidei când tabela de marcaj indica 39-38 în favoare lui CSM CSU. Sfertul al treilea a fost controlat în mare măsură de către formația oaspete care intra astfel în avantaj (53-52) în secevența decisivă. Așadar totul urma să se decidă în ultimele 10 minute. Datorită unor reușite de la distanță, orădenii s-au distanțat 72-64 cu 2 minute înainte de final. Diferența de 8 puncte este ușor de recuperat în baschet iar U BT a fost atât de aproape să o refacă. Cu 10 secunde până la ultimul fluier al brigăzii de arbitri, la scorul de 73-71 pentru CSM CSU, Marquis Wright, coordonatorul alb-negrilor și cel mai bun jucător al partidei (29 puncte), a scăpat pe contraatac dar a fost „căpăcit” atât de Watson, cât și de Green. Arbitrii au lăsat jocul să curgă, dar rezervele și oficialii clujenilor au protestat vehement semnalând coș valabil. Cum, conform regulamentului, faza respectivă nu poate fi revăzută cu ajutorul asitenței video câtă vreme nu s-a fluierat nicio abatere, Oradea a continuat jocul, Holt fiind faultat aproape de centrul terenului. Americanul a transformat ambele libere de care a beneficiat, CSM CSU terminând învingătoare (75-71) astfel că seria finală va ajunge în meciul 4 (U BT conduce la general cu 2-1). Într-un comunicat dat publicității de către comisia de arbitri a federației este admisă eroarea comisă de oficialii jocului care ar fi putut duce meciul în prelungiri. Așadar jocul 4 al finalei LNBM se va desfășura astăzi, cu începere de la ora 20.00 (Digi Sport, Look Sport și FRB TV pe youtube), în aceeași locație, Arena Antonio Alexe.

CSM CSU Oradea: Holt 14 puncte (1×3p), Watson 11 (2×3), T. Fometescu 6 (2×3), Valeika 5, Green 18 (3×3), Broussard 7, Petrescu, Moore Jr. 1, Baciu 2, N. Markovic 6 (2×3), B. Nicolescu 5 (1×3).

Antrenor: Cristian Achim.

Asistenți: Milan Mitrovic, Radovan Markovic

U BT Cluj-Napoca: Guzman Abreu 2, Grasu, Stipanovic 6, Wright 29 (5×3), P. Richard II 13, Tarolis 10 (2×3), Sánta 6, Edwards, Vida 5 (1×3).

Antrenor: Mihai Silvășan.

Asistenți: Branko Cuic, Dorin Pintea