Talentatul pugilist salontan legitimat la CS Basti Box a primit o nouă convocare la lotul național de tineret al României. Acesta urmează să susțină începând de astăzi și până miercuri, 31 iulie, anul curent, un stagiu centralizat de pregătire sub îndrumarea antrenorilor federali.

Istvan Szucs este campion național al României la cadeți și tineret și campion al Ungariei la juniori, el având dublă cetățenie. Pugilistul salontan a participat în primăvara acestui an, împreună cu lotul masculin de tineret al României pregătit de către Dorel Simion, Ionuţ Gheorghe și Doru Neamţu, la Campionatul European de box destinat acestei categorii de vârstă. Istvan a concurat în limitele categoriei de greutate 75 kilograme dar a fost învins în primul meci susținut la această competiție. Cu toate acestea, antrenorii lotului național de tineret al României văd talentul și valoarea pe care acest sportiv le are astfel că l-au convocat din nou printre tricolori „pentru a participa la acțiunile” lotului, după cum se arată în telegrama sosită pe adresa clubului sportiv bihorean, care se vor desfășura la Brăila, în perioada 16-31 iulie, anul curent. Așadar pugilistul se bucură în continuare de aprecierea antrenorilor federali care cred că acesta își poate aduce contribuția la peroformanțele echipei tricolore.