S-a limpezit "Apa Boiului" Stadion: Biharea Teren: bun Spectatori: aproximativ 200 Marcator: Alin Popa `87 Remarcaţi: Sabău, Bursaşiu I. Cartonaşe galbene: Moş, Sabău, Pădureanu, Bursaşiu, Bat / Ţurcaş (2), Petriş, Moş Cartonaş roşu: Ţurcaş `75 Biharea: Todor, Moş, Boca, Sabău, Pădureanu (`29 Bursaşiu), Bat, Mada (`84 Jidoi), Micle, Bara, A. Popa, Ienciu. Antrenor: Radu Rengle Oţelul: Boc, Crişan, Bercea S., Jurcă, Ţurcaş, Moş, Petriş (`61 Micula), `86 Purle), Bogdan Cr., Rotar, Pop Dumitru, Paşca (`76 Nica). Antrenor: Dan Jurcă Agitaţie mare la acest derby zonal, dar mai ales al suferinţei, deoarece ambele combatante nu reuşiseră nici o victorie în această ediţie de campionat. Primarul Vaşcăului, Florian Porge, îmi mărturisea la startul meciului supărarea pe propriii jucători, însă, la final, cutele de pe faţă i-au dispărut şi a promis pentru viitor un sprijin substanţial grupării locale. În schimb, Virgil Lupşe, preşedintele şteienilor, era negru de supărare şi deloc abordabil, el trăind meciul la intensitate maximă şi dorind ca jucătorii lui să se "călească" odată, dar, din păcate, aceştia au avut culoarea "ruginie" a frunzelor de toamnă. Chiar dacă s-au acordat multe cartonaşe galbene, ele nu au avut la bază durităţi, spiritul de sportivitate fiind la el acasă. Meciul se îndrepta spre o remiză albă, la fel cum a fost şi partea secundă, însă inspiraţia lui Alin Popa (`87), printr-un procedeu pretenţios a scuturat plasa, golul fiind dedicat de autor colegului de echipă, Doru Pădureanu, care s-a bucurat ca un adolescent, chiar dacă este veteranul echipei. Victorie saltă gazdele puţin în clasament, în timp ce şteienii trec prin cea mai neagră pasă din ultimii ani.