Patru partide de verificare susținuseră orădenii îniantea acestui test, toate pe terenuri sintetice și toate încheiate cu victorii. Readaptarea la terenurile cu iarbă naturală a început cu Șoimii Lipova, un duel disputat la Salonta și încheiat cu scorul de 0-0.

Privind prin prisma locurilor ocupate în clasament de cele două echipe care evoluează în Liga a III-a (CAO, locul I în Seria 10, și Lipova, locul 3 în Seria 8) putem spune că bihorenii porneau ca favoriți în acest joc de verificare dar privind rezultatele arădenilor din ultima perioadă, care s-au impus la scor în ultimele trei confruntări, putem spune că rezultatul final este echitabil. A fost un joc disputat cu ocazii de poartă pentru ambele echipe. Pentru orădeni cele mai importante șanse de a marca au fost irosite de Răzvan Gunie (bara transversală cu un șut de la aproximativ 20 m), Sergiu Jurj și Florin Chitaș, în timp ce arădenii au fost aproape să înscrie prin Alexandru Capătă și bihoreanul Nicu Modan, recent transferat de la Crișul Chișineu Criș. Antrenorul Florin Farcaș a folosit formule diferite de echipă în fiecare repriză: Barabaș – C. Jurj, Cl. Petruș, D. Stan, L. Ioviță – D. Marina, G. Cherman, R. Ardelean, Fl. Chitaș – Ad. Popa – Sg. Jurj. După pauză au jucat R. Bob – D. Cîrjan, D. Lupșe, M. Ion, M. Kovacs, R. Gubie, R. Săutiuț, Al. Popa, P. Chiș-Toie, M. Balint, A. Chindlea. Pe parcursul acestei săptămâni, CAO are programate alte două jocuri de verificare, ambele tot în compania unor echipe din Seria 8 a Ligii a III-a. Bihorenii vor juca miercuri cu CSC Dumbrăvița (locul 4) și sâmbătă, cu Crișul Chișineu Criș, a doua clasată în același campionat.