Tinerele gimnaste de la LPS Bihorul au participat recent la Campionatul Naţional Şcolar de gimnastică ritmică, întrecere care s-a desfăşurat în Baia Mare. Cu trei medalii de argint şi 8 de bronz, bilanţul „lepesistelor” a fost mai bun decât cel de anul trecut.

La evenimentul desfăşurat în Baia Mare, LPS Bihorul a fost reprezentat de 17 sportive la diferite categorii începând de la „mica gimnastă” şi până la senioare, în probe diferite, atât la individual, pe echipe şi ansamblu. „A fost o competiţie dificilă care a avut probe programate de dimineaţa şi până seara, trei zile la rând. Din concurs au absentat doar 3-4 cluburi din Bucureşti şi, evident, senioarele, astfel că întrecerea poate fi considerată că a avut 80% din valoarea unei finale de Campionat Naţional. Bilanţul este mai bun decât cel realizat anul trecut atunci când competiţia s-a desfăşurat chiar la Oradea”, a declarat profesoara Alexandra Ille, antrenoarea fetelor.

Rezultate tehnice:

Categoria „Mica Gimnastă”

7 ani – locul III – Tagathine Sofia

8 ani – locul III – Dafina Rusu la proba fără obiect, Dafina Rusu la individual compus şi Maria Berde la proba cu cercul

Locul  IV – Rusu Dafina la cerc

Locul  II  - La proba de ansamblu fără obiect (Rusu Dafina, Berde Maria, Lukacs Enola, Nica Alesia, Tagathine Sofia şi Ursuţ Cezara)

Categoria a IV-a

Locul  II - Barna Roxana - coardă

Locul  III – Barna Roxana - individual compus

Locul  III – Barna Roxana – panglică

Locul  III – proba de ansamblu (Ille Daria, Barna Roxana, Anca Anastasia, Rusu Dafina şi Jurca Ania)

Locul IV - Barna Roxana - cerc

Locul VIII - Anca Anastasia - coardă

Categoria a III–a

2008 - Fortiş Maria - locul 4 la coardă, un loc 6, locul 8 la panglică

2007 - Chişe Miruna - locul 4 la coardă, măciuci şi panglică şi individual compus

Cuc Iasmina - locul 7

locul V – echipe

Categoria Junioare

Locul II - ansamblu de junioare cu panglici (Chişe Miruna, Fortiş Maria, Cuc Iasmina, Lupşe Laura şi Szabo Patricia)

Szabo Patricia – locul 7 la minge

Lupşe Laura – locul 6

Categoria Senioare

Locul V - Bărbuş Denisa

Locul VII - Szekely Szara

Locul III – cu echipe (Bărbuş Denisa şi Szekely Szara)