Circuitul ITF World Junior Tour la tenis de câmp - Orădeanca Giulia Popa a câștigat un nou turneu
Sportiva legitimată la CSM Oradea și-a confirmat cartea de vizită în competiția de la Timișoara acolo unde a fost cap de serie numărul 1 în proba de simplu, la cei 14 ani ai săi, într-o întrecere destinată sportivilor cu vârsta de 18 de ani. Giulia s-a impus atât în proba de simplu cât și în cea de dublu în care a fost cap de serie numărul 2 la turneul Deltatel Tivoli Trophy (J100) de la Timișoara.
Perspectivele acestei tinere jucătoare orădence sunt extraordinare, Giulia fiind, la cei 14 ani ai săi, una dintre cele mai bune jucătoare ale lumii la această categorie de vârstă. Turneul câtigat acum la Timișoara este cele de-al 6-lea cucerit în ultimii doi ani în cadrul circuitului ITF World Junior Tour. În acest an, sportiva antrenată la CSM Oradea de către tatăl său, Lucian Popa, s-a mai impus în competiția de la Haga (Olanda) desfășurată pe parcursul lunii februarie.
Turneul timișorean s-a desfășurat pe suprafețe acoperite cu zgură, iar Giulia a făcut o dovadă a valorii pe care o are atât la simplu cât și la dublu. În proba de simplu a câștigat fără drept de apel, în minimum de seturi și la diferențe consistente de scor, toate cele 5 partide disputate, după cum urmează:
– Turul 1, vs Anastasiia Hnidets (UKR), scor 6-2, 6-3
– Turul 2, vs Milica Popovski (SRB), scor 6-0, 6-2
– Turul 3, vs Naema Labib (ROU), scor 6-4, 6-1
– Semifinale, vs Juliette Trunet (FRA), scor 6-1, 6-2
– Finala, vs Terezia Mlkva (SVK), scor 6-1, 6-0
În proba de dublu, Giulia Popa a fost cap de serie numărul 2 alături de Ioana Boian, iar în cele trei meciuri disputate fetele au cedat un singur set:
– Turul 1, liber
– Turul 2, vs Mary Sidelnyk, Antonina Sushkova (UKR), scor 7-6, 3-6, 11-9
– Semifinale, vs Ana Avramovic, Raya Kotseva (USA), scor 7-5, 7-5
– Finala, vs Dusica Popovski, Milica Popovski (SRB), scor 7-6, 6-1
Comentarii
Nu există nici un comentariu.