Caravana fotbalului bihorean a „intrat” în partea a doua a returului, iar echipele din Liga a IV-a din Depresiunea Beiușului fac eforturi pentru a „sări” pragul clasamentului pentru a avea liniștea dorită în acest sezon, în timp ce „ceasul elvețian”, cum este denumit liderul Biharea Vașcău, își continuă șirul victoriilor în tentativa de promovare în Liga a IV-a.

 Ambele echipe din Depresiune, CSO Ștei și CS Bihorul Beiuș, au obținut puncte importante în tentativa lor de a părăsi zona „nisipurilor mișcătoare” din clasament, una complet incomodă atât din punct de vedere al jucătorilor, cât mai ales din partea celor care îi susțin. Șteienii, într-un derby al suferinței, au tranșat victoria, pe final de partidă, în compania celor din Săcueni, care sperau obținerea măcar a unui punct în deplasarea de sub Apuseni. Mult mai „uniți” decât cei din Valea lui Mihai s-au dovedit a fi beiușenii care au obținut o victorie necesară ca și „aerul”, care în acest moment este unul „rarefiat” pentru ei, dacă ținem cont de situația „periculoasă” din clasament. În Liga a V-a, liderul Biharea Vașcău a mai acumulat un „set” câștigător la Avram Iancu pe un teren unde altădată punctele erau cedate foarte greu. Beiușenii care compun lotul Unirii Oșorhei au fost „inundați” de debitul Izvorului la Cociuba Mare, unul într-o secetă vizibilă în acest retur, dar deosebit de „abundent” acum, fapt care a „trimis” fostul lider din tur tocmai pe poziția a patra. Roșienii au obținut o victorie scontată, dar la limită, în timp ce bunteștenii au furnizat surpriza la Cheresig, urcând pe locul trei.

La Căbești, un derby de tradiție

Meciul zilei, în Depresiunea Beiușului, se va disputa la Căbești, sâmbătă de la ora 17.00, unde echipa locală, Gloria, va căuta „gloria” sportivă în fața vecinilor din Roșia, mult mai „uniți”, dar și mai bine clasați în acest sezon. Dar, indiferent de situația din clasament, la ora jocului, meciul dintre vecini are întotdeauna „ingredientele” unui succes garantat. Așadar, cu siguranță, drumurile microbiștilor vor fi „canalizate” înspre Căbești. Tot sâmbătă, mai devreme însă, de la ora 13.00, lângă „Apa Boiului”, imediat după încheierea târgului din „Cou”, liderul Biharea Vașcău va primi vizita Voinței Cheresig, care în tur a „curentat” gruparea vășcăuană, învingând cu 2-1. Un motiv în plus pentru „ceasul elvețian” de a lua viteză pentru o revanșă mult așteptată, dar și pentru atingerea bornei 100 la rubrica goluri marcate în acest sezon stagional, un alt obiectiv dorit de vulcanicul, dar mai ales neastâmpăratul antrenor Dorin Boca, care va fi unul dintre spectatorii de lux din tribună, unde își va ispăși ultima etapă de suspendare. Beiușenii care  joacă pentru Unirea Oșorhei vor primi, tot sâmbătă, dar de la ora 11.00, pe stadionul „Francisc Matei”, vizita celor din Dobrești, în care vulturii vor dori să „ciugulească” câte ceva, obiectiv realizabil dacă ținem cont de „picajul” echipei gazdă în acest retur. La Cociuba Mare, sâmbătă, de la ora 15.00, gazdele vor primi vizita celor din Buntești, o grupare în „urcare”, care cu siguranță au în calcul „zorile” unui loc cât mai „înalt” în clasament, dacă ținem cont de rezultatele pozitive obținute în ultima perioadă. Va fi un final de săptămână atractiv din punct de vedere sportiv, însă „complicat” pentru mulți microbiști, deoarece, mai mult ca sigur, mulți vor „scăpa”cu greu la pasiunea lor de pe dreptunghiul verde, deoarece „stăpânele caselor” îi vor canaliza înspre „bucătărie” pentru a fi de un real folos în gospodărie, acum în pragul Sfintelor Sărbători Pascale. Tuturor cititorilor cotidianului CRIȘANA, acum, în pragul Sfintelor Sărbători, le dorim ca Lumina Învierii să le aducă multă bucurie, fericire și liniște alături de cei dragi. Paște Fericit!