Club Atletic Oradea - Izvorul Cociuba Mare 5-1 (2-1) - Puncte scontate pentru „vulturii verzi”
La prima partidă oficială susținută pe teren propriu, în playout, CAO a reușit să se impună, cu scorul de 5-1, în fața unei echipe dornice de o oarecare revanșă după scorul fluviu încasat în turul sezonului regulat pe propriul teren (0-11). A fost o primă repriză mai echilibrată și o a doua în care CAO a controlat cu destulă autoritate disputa.
Lovitura de start i-a aparținut lui Vasile Ion
Așa după cum ne-a obișnuit în partidele precedente jucate pe teren propriu, când conducerea alb-verzilor a invitat o persoană cu trecut semnificativ pentru fotbalul orădean sau un urmaș al vechilor truditori în slujba fotbalului bihorean, pentru a da prima pasă a partidei, și de această dată am avut plăcerea să asistăm la un asemenea moment care face cinste conducerii clubului CAO. De această dată onoarea de a da lovitura de start a acestei partide i-a revenit lui Vasile Ion, fiul fostei legende a clubului CAO de la finalul anilor '40, Vasile Ion senior.
Prima parte sub nota echilibrului
Întâlnirea s-a disputat în condiții vitrege de joc pe o ploaie măruntă și deasă, „mocănească”, care nu a contenit aproape deloc pe toată durata partidei îngreunând jocul la construcție al ambelor echipe. Cel mai mult de suferit au avut jucătorii echipei gazdă fiindcă balonul lua viteză și traiectorii nebănuite, pe vânt și iarba udă, iar aceștia s-au văzut nevoiți să alerge după egalare încă din primul minut al meciului. Partida a început cu o mică „lovitură de teatru” fiindcă oaspeții, la prima șarjă, au reușit să deschidă scorul prin Andrei Șut, fratele fotbalistului de la FCSB, Adrian Şut, după câteva secunde de joc. În fața unor vizitatori arțăgoși, care probabil doreau să spele impresia neplăcută din toamnă cănd au încasat 11 „boabe” pe teren propriu, gazdele au fost obligate să construiască iar egalarea a survenit abia după aproape 20 de minute de joc. Golul egalării a fost înscris de S. Zádori, în minutul 19, acesta reluând balonul în plasă după o lovitură de colț excelent „bătută” de căpitanul echipei Sergiu Ciocan. Apoi, în minutul 32 îi va veni rândul lui Ciocan să finalizeze, din careu, o fază colectivă frumos lucrată de „vulturii verzi”. Acesta a fost până la urmă scorul la pauză fiindcă atacanții alb-verzi au ratat nepermis de mult din cauza condițiilor de joc sau a unor intervenții salutare ale portarului Florin Zbârcea.
„Vulturii” s-au desprins decisiv după pauză
Gazdele au pornit iureșul spre poarta Izvorului încă de la debutul părții secunde și, după o nesincronizare în apărare a oaspeților în care o parte din vină a avut-o și portarul Zbârcea, Ciocan s-a trezit cu balonul în față expediindu-l fără menajamente în plasa porții adverse. Faza s-a peterecut în minutul 49. Același Ciocan va înscrie din nou, patru minute mai târziu, după ce a fructificat o pasă lungă trimisă din dreapta de Lucian Mănoiu. Scorul final al întâlnirii a fost stabilit de Laurențiu Criste, în minutul 56, cel care a trimis un șut spectaculos de la circa 25 de metri, ușor stânga. Ocazii au mai fost la ambele porți, evident mai multe la poarta oaspeților, însă jocul și-a mai pierdut din intensitate mai ales pe fondul apariției unor mici ciondăneli care nu-și aveau rostul, mai ales într-un joc fără o miză deosebită.
După această victorie destul de lejeră pe CAO o așteptă o deplasare cu ceva mai dificilă la Dobrești unde va da piept duminică, 2 aprilie, de la ora 17.00, cu echipa locală Viitorul. Izvorul Cociuba Mare va primi pe teren propriu vizita formației FC Bihor II, tot duminică, 2 aprilie, de la ora 17:00.
CA Oradea: R. Bodea (73 D. Negrea) - L. Mănoiu (78 Z. Mihály), Al. Panc, M. Abagiu, Vl. Naghi, Ov. Ienciu, Vl. Spiridon (46 R. Pădurean), N. Farcaș (61 R. Bodea), L. Criste (61 D. Bóné), Sg. Ciocan, Sebi Zádori. Antrenori: Dragoș Căvășdan și Attila Váradi
Izvorul Cociuba: Fl. Zbârcea - R. Igna, C. Milian (74 Fl. Vesa), Rzv. Bușiță, P. Timp, Cl. Birta, Bg. Laslău, A. Șut (74 B. Mladin), M. Vesa (74 D. Milian), A. Pașca (46 Sg. Tirla), M. Sarca (68 D. Ștefan). Antrenori: Bogdan Chiricheu și Ioan Dehelean.
Arbitri: Lascău Narcis - Mitra Sergiu, Necșoiu Răzvan. Observator AJF Bihor: Rusu Gheorghe.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.