CM de handbal masculin - Începe faza semifinală
Croația a învins, marți seara, scor 30-29, reprezentativa Spaniei și s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial din Franța, unde va întâlni Norvegia, iar în a doua semifinală Franța se va confrunta cu Slovenia, care a trecut cu 32-30, de vicecampioana mondială, Qatar.
Ibericii nu au reuşit să blocheze linia de 9 metri a Croaţiei, care a reuşit să facă diferenţa în multe momente. De asemenea, au contat prea puţin cu propria linie de 9 metri în atac, în cele 60 de minute marcând numai două goluri de la distanţă. Aşadar, la acest capitol, Croaţia a câştigat categoric, 13-2.
Apoi, Spania a comis şi mai multe greşeli pe parcurs, în special în partea secundă, când a fost într-o cursă contracronometru pentru a reveni în joc. Adversarii au condus la jumătatea reprizei a doua şi cu 5 goluri, scor 21-16. Aşadar, Croaţia s-a calificat mai departe şi va juca pentru un loc în finală cu Norvegia, care a eliminat Ungaria cu 31-28.
Un alt meci foarte interesant s-a desfăşurat între Franţa şi Suedia. Gazdele competiţiei au primit o replică destul de solidă din partea uneia dintre cele mai frumoase echipe de la acest turneu final. Chiar dacă s-a prezentat cu un lot destul de tânăr, Suedia a dat mari bătăi de cap Franţei, a condus atât la pauză, 16-15, dar şi în multe momente ale reprizei secunde.
În cele din urmă, experienţa la acest nivel a înclinat decisiv balanţa. Susţinută de 28.000 de spectatori, Franţa s-a desprins în ultimele minute la 3 goluri, omul numărul unu fiind tânărul Remili, care a înscris goluri importante. După 60 de minute, Franţa a câştigat cu 33-30 şi merge mai departe în fazele finale de la Paris.
În semifinale, francezii lui Didier Dinart vor întâlni Slovenia, care a condus sfertul cu Qatar de la un capăt la celălalt, a avut şi 9 goluri diferenţă, în cele din urmă câştigând doar cu 32-30. Prima semifinală programată este Croaţia – Norvegia şi se va disputa astăzi, de la ora 21.45. La o zi distanţă, de la aceeaşi oră, va avea loc şi meciul Franţa – Slovenia. Ambele partide vor fi transmise în direct de Dolce Sport.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.