La începutul acestei luni, Sala Apollo din București a găzduit Campionatul Național de Semi-Kempo (copii, juniori, seniori), la competiție participând 780 de sportivi de la 47 de cluburi, printre care și reprezentanții Clubului Sportiv „Crișul” Oradea. Printre performerii clubului orădean s-a aflat şi beiuşeanul David Sferle, cel care a devenit campion naţional la seniori +95 kg.

Bilanțul celor opt sportivi de la „Crișul” a fost unul excepțional: patru medalii de aur, două de argint și două de bronz. La această performanță au contribuit reputatul antrenor Rómeó Tulkos, instructorul Zsolt Magyar și preparatorul fizic Ionuț-Florin Lupaș, cunoscut pentru rezultatele deosebite obținute în powerliftingul european și mondial.

Printre cei patru campioni naționali legitimați la CS „Crișul” Oradea se numără și beiușeanul David Sferle, care s-a impus la categoria Seniori +95 kg. Deși foarte tânăr, David Sferle este deja un sportiv consacrat, anul trecut devenind campion european și vicecampion mondial de Semi-Kempo la Seniori +95 kg.

I-am solicitat lui David Sferle un interviu pentru a afla detalii despre competiția națională de la București, dar și despre calendarul său competițional din acest an. „Am fost șase sportivi pe categorie și pot spune că a fost cel mai ridicat nivel de campionat național din ultimii ani, fiind aproape opt sute de participanți. Cel mai greu meci a fost în semifinale. Mi s-a părut lupta cea mai strânsă dintre toate meciurile pe care le-am avut la această competiție. Cât despre adversarii mei, aceștia au fost foarte bine pregătiți, mult peste nivelul arătat la edițiile anterioare, motiv pentru care consider că întrecerea a fost și un bun test pentru Campionatul Mondial de luna viitoare. După cum spuneam, următorul concurs la care voi participa este Campionatul Mondial de Kempo ce va avea loc în Portugalia, în perioada 26-30 aprilie. Voi participa la proba de Semi-Kempo, la care am ieșit campion național pe 4 martie, precum și la cele de Full-Kempo și Submission”, ne-a declarat beiuşeanul David Sferle.

David Sferle are șanse să urce pe podium la toate cele trei probe, asta deoarece în 2022, pe lângă argintul mondial și aurul de la Europenele de Semi-Kempo, a mai obținut patru medalii în competițiile internaționale: aur la Full-Kempo și argint la Submission, în competiția europeană și bronz la Campionatul Mondial, atât în proba de Submission, cât și în cea de Full Contact.