Un joc oficial, devenit ...amical Ruşine pentru FRF care nu acordă importanţa cuvenită fotbalului feminin. Din informaţiile pe care le deţinem din mass-media, acest sport, practicat de fete din ţările din apusul Europei se bucură de atenţia şi sprijinul federaţiilor de specialitate. Cum e posibil ca cele câteva iniţiative de încurajare a fotbalului feminin să fie răsplătite cu indiferenţa şi lipsa de responsabilitate. Iată că şi în fotbalul feminin este posibil orice. La meciul mai sus amintit nu au sosit arbitrii. Nu ştim cine sunt şi nici nu ne interesează numele şi motivul absenţei, ci faptul că echipa vizitatoare a cheltuit bani pentru transport, masă etc., că s-au consumat nervi din partea tuturor şi că acest "fiasco" de început s-a încheiat cu dezamăgirea tuturor. Am dori cu ardoare ca FRF să răspundă public, să se disculpe, dacă are motive, şi să informeze opinia publică despre măsurile luate (dacă acestea vor fi) împotriva celor vinovaţi, indiferent de nume şi funcţii. Din lipsă de oficiali s-a jucat un amical, prin care antrenorii au testat loturile, au încercat scheme tactice şi s-au decis asupra probabilelor formule de echipe, cu care să abordeze meciurile oficiale. Câteva considerente despre noua echipă a gazdelor se impun. În urma unor înnoiri, la echipa orădeană Motorul, multe foste componente au rămas pe dinafară şi au venit la Aleşd, formând împreună cu localnicele un lot redutabil, care, cu siguranţă, vor crea probleme celorlalte competitoare. Încă este prea devreme să facem aprecieri definitive, dar, după modul în care au evoluat în acest meci amical, ne-am format o primă impresie, favorabilă, care se referă mai puţin la proporţiile scorului şi mai mult la modul cum s-au mişcat fetele pe teren. Suntem convinşi că prin muncă şi antrenamente specifice formaţia se va omogeniza, că relaţiile de joc se vor automatiza în cadrul unor scheme tactice, care să valorifice calităţile reale ale fetelor în lot. S-au remarcat toate fetele din lot, demonstrând o poftă de joc deosebită. Am remarcat, totuşi, valoarea unor jucătoare ca Dana Boitoş, Gianina Şoldan, Popa Mariana, Boldor Raluca, Lazăr Florica etc., care prin prestaţia lor au făcut diferenţa. Au marcat: Dana Boitoş (`8, `20, `27, `58, `70, `76), Geta Grosu (`19), Gianina Şoldan (`48), Boldor Raluca (`50). Antrenori: Cătălin Mănoiu, Enache Dragoş. La Crişul au jucat Lazăr Nicoleta, Torje Corina, Gabor Florica, Popa Mariana, Lazăr Florica, Boldor Raluca, Popuţ Olimpia, Burlău Ioana, Şoldan Gianina, Grosu Geta, Boitoş Dana, Iscru Mara, Tripon Diana, Mocan Andreea, Ianoşteac Nicoleta. Meciul oficial va avea loc, probabil, pe 28 septembrie.