Ziua Mondială a Inimii a fost sărbătorită prin mișcare la Crosul Lions „Inimă de Leu”, organizat de Lions Club Oradea în parteneriat cu Direcția Județeană de Tineret și Sport Bihor, Lions 22 Oradea și Leo Black Eagle Oradea. Peste 350 de participanți de toate vârstele au dovedit că vremea nu tocmai prielnică nu poate fi o piedică în fața cuiva care își dorește să facă mișcare pentru sănătate.

„Ne-am reunit pentru a demonstra, încă o dată, puterea sportului, a comunității și a solidarității, chiar și sub cerul care părea inițial nefavorabil. Însă, în cele din urmă, o rază de soare a luminat pista de alergare de la baza sportivă „Antonio Alexe”, iar peste 350 de participanți au răspuns cu entuziasm provocării. Această zi nu a fost doar despre competiție, ci despre spiritul de echipă și dorința de a face o diferență pentru sănătatea și binele celor din jurul nostru. Împreună am alergat nu doar pentru noi, ci pentru o cauză mai mare – conștientizarea importanței activității fizice în prevenirea bolilor cardiovasculare”, au transmis cei din cadrul clubului Lions Oradea.

Prof. Univ. Dr. Mircea Popescu, inițiatorul acestui cros, a subliniat în discursul său emoționant importanța sportului în prevenirea afecțiunilor cardiovasculare, atrăgând atenția asupra beneficiilor unui stil de viață activ și sănătos. Într-o lume tot mai sedentară, Crosul LIONS „Inimă de Leu” 2024 este un îndemn puternic pentru a ne păstra inima sănătoasă, atât la propriu, cât și la figurat.

Un alt moment deosebit a fost discursul Dianei Creivean, președintele Lions 22 Oradea, care a mulțumit în mod special doamnelor prezente, subliniind forța și curajul acestora de a fi prezente într-un număr atât de mare. Fiecare pas făcut astăzi a fost un simbol al dedicației și al dorinței de a promova sănătatea.

Tineretul a avut o voce puternică prin Alexandru Slăvescu, președintele LEO Black Eagle Oradea, care a lansat o invitație deschisă tuturor tinerilor de peste 14 ani să se alăture în inițiativele clubului. LEO este mai mult decât o organizație internatională, este o oportunitate pentru tineri de a deveni lideri în comunitatea lor și de a face parte din cea mai dinamică organizație de service de tineret din Oradea.

„Am avut bucuria să premiem câștigătorii fiecărei categorii, dar și pe cel mai vârstnic participant, P. Sălăgean (77 ani), care ne-a impresionat cu energia sa de neegalat, precum și pe cel mai tânăr alergător. Un moment special pe podium a fost urcarea împreună a surorilor gemene Șerban”, au mai transmis organizatorii.

Președintele LIONS Club Oradea, Marius V. Pop, a transmis mulțumiri speciale membrilor cluburilor care s-au dedicat organizării crosului. În același timp, recunoștința organizatorilor se îndreaptă către DJTS Bihor, echipa SMURD Oradea, pentru asistența medicală impecabilă, și către sponsorii care au contribuit la succesul evenimentului. Mulțumiri speciale către Fit4u Fitness Center Oradea, care a oferit abonamente câștigătorilor, precum și European Drinks - Izvorul Minunilor pentru hidratarea tuturor participanților.

„Ne bucurăm că LIONS Club Oradea, activ de peste 26 de ani, continuă să fie un pilon de sprijin pentru comunitate. Fiecare acțiune pe care o întreprindem sub deviza „We Serve”, reflectă angajamentul nostru de a servi și de a aduce schimbări pozitive în viețile oamenilor din jurul nostru. Vă mulțumim tuturor – participanților, voluntarilor, sponsorilor și partenerilor – pentru că ați fost alături de noi la această ediție a Crosului „Inimă de Leu”. Împreună am demonstrat că, indiferent de condiții, putem construi o comunitate mai puternică, mai sănătoasă și mai unită. Ne vedem la următoarele ediții! Până atunci, să nu uităm că sănătatea și solidaritatea sunt cele mai mari victorii ale noastre”, au conchis organizatorii de la Clubul Lions Oradea.