Șase puncte din nouă posibile au obținut echipele bihorene în prima etapă a returului Ligii a III-a. CS Bihorul Beiuș a reușit primul succes pe teren propriu, Crișul Sântandrei a bifat o victorie așteptată, iar Lotus Băile Felix a capotat pe terenul Unirii Tășnad.

 

Crişul Sântandrei – Sticla Arieşul Turda 3-1

Marcatori: Mădălin Popa (46), Vlad Costea (67 – 11 m), Denis Rusu (84 – 11 m) / Darius Gherman (32)

 

Condusă surprinzător la pauză de singura echipă din serie fără victorie, Crișul s-a „revărsat” în partea secundă, când a marcat de trei ori. Imediat de la revenirea de la vestiare, Mădălin Popa (46) a finalizat imparabil din 10 metri pe colțul scurt din pasa lui Denis Rusu (1-1). Dominarea gazdelor a fost concretizată și la mijlocul reprizei dintr-o lovitură de la 11 metri obținută ș transformată de Vlad Costea (67), pentru ca Denis Rusu (84) să înlăture orice dubiu în privința învingătoarei tot dintr-un penalty obținut de Vlad Costea (3-1).

Victorie importantă pentru Crișul, care s-a apropiat la trei puncte de zona play-off și va aborda cu moral ridicat duelul bihorean de vineri, cu Lotus Băile Felix.

Crișul: I. Anca Trip – D. Hașaș, Y. Ndiesse, C. Ntchinda, S. Gondor (87 V. Haica) – M. Popa (70 D. Maghiar), A. Hosu – D. Rusu, C. Cirtea (33 V. Costea), Al. Brisc – R. Popescu. Antrenor: Gheorghe Ghiț

 

 

CS Bihorul Beiuş – Olimpia 1921 Satu Mare 2-0

Marcatori: Robert Turcan (19), Alex Matiuță (35)

Fără victorie și fără gol marcat pe teren propriu în cinci meciuri, CS Bihorul Beiuș a întrerupt seria negativă sâmbătă. După executarea unor lovituri de la colț, Robert Turcan (19), cu capul, din 8 metri pe colțul scurt, și  Alex Matiuță (35), cu călcâiul, au generat manifestări de bucurie în tribunele Stadionului Francisc Matei.

CS Bihorul Beiuș: Fl. Bodea – Al. Jurcuț, S. Oșvat, Al. Rus, Vl. Degău, Al. Matiuță, R. Turcan, Al. Blidar (72 Ad. Ungur), R. Bartha, A. Prața (89 M. Isai), Cl. Bercea (59 L. Buciuman). Manager: Adrian Anca. Antrenor: Zoltan Vig.

 

 

Unirea Tăşnad – Lotus Băile Felix 2-0

Marcatori: Raul Topan (10), Mamourou Sanogo (30)

Nou promovata din Tășnad s-a dovedit prea puternică și pentru Lotus Băile Felix, care a plătit tribut începutului slab de meci, echipa gazdă rezolvând partida din prima jumătate de oră.

Lotus: Ed. Beke – Al. Nagy (35 D. Duma), T. Paublusztig, D. Stan, L. Ioviță – D. Sala, D. Ciurcui – A. Cherman (65 I. Bere), C. Trip (46 C. Chencean), S. Filip (81 T. Kpegouni) – R. Tămaș (65 P. Blăgea). Antrenor: Cosmin Bodea.

 

Celelalte partide ale etapei a 12-a:

Sănătatea Cluj – SCM Zalău 1-0

Marcatori: Angelo Crișan (45+1)

Unirea Dej – Viitorul Cluj 3-0

Marcatori: Andrei Istrate (28), Vasile Fernando Mihai (38), Alberto Țica (86)

CSM Sighetu Marmaţiei – Minaur Baia Mare 2-2

Marcatori: George Dănăilă (56), Romain Oller (79) / Sanusi Hussaini (39), Raphael Stănescu (40)

 

CLASAMENT SERIA 8

1. Minaur Baia Mare    12     10     1       1       27-15         31

2. SCM Zalău     12     8       2       2       21-9  26

3. Unirea Tăşnad                  12     8       1       3       32-15         25

4.CSM Sighet     12     5       6       1       24-13         21

--------------------------------------------------------------------------------------------

5. Sănătatea       12     5       5       2       18-12         20

6. Crişul Sântandrei    12     5       3       4       17-15         18

7. Lotus Băile Felix      12     4       4       4       13-12         16

8. Viitorul Cluj     12     3       3       6       11-15         12

9. CS Bihorul Beiuş     12     3       3       6       9-17  12

10. FC Unirea Dej        12     2       2       8       12-15         8

--------------------------------------------------------------------------------------------

11. Olimpia 1921 Satu Mare 12     2       2       8       11-31         8

--------------------------------------------------------------------------------------------

12. Sticla Arieşul Turda12    0       2       10     9-35  2

Etapa viitoare: Lotus Băile Felix - Crișul Sântandrei, Unirea Dej - Sănătatea Cluj, Viitorul Cluj -CSM Sighet (vineri, 14 noiembrie, ora 14.00); Minaur Baia Mare - CS Bihorul Beiuș, Olimpia 1921 Satu Mare - Unirea Tășnad, Arieșul Turda - SCM Zalău (sâmbătă, 15 noiembrie, ora 14.00).