Pe un teren la limita practicabilului, FC Bihor s-a împotmolit la Dumbrăviţa după o prestaţie dezamăgitoare, pierzând 0-1 meciul din etapa 6 a ligii secunde cu echipa locală CSC. Paradoxal, diferenţa a făcut-o un bihorean, atacantul Nicu Modan (29), care a punctat spre finalul primei reprize.

Timişorenii s-au adaptat mai bine suprafaţei de joc moale şi îmbibate cu apă, având şi un plus de ambiţie faţă de echipa orădeană care întârzie să confirme prin joc şi rezultate investiţiile şi campania masivă de transferuri din această vară. Adeptă a jocului în forţă, CSC a dominat un joc de angajament decis de o execuţie a atacantului bihorean Nicu Modan, debutant în Liga a II-a, după ani buni în eşalonul trei la Crișul Chișineu Criș, Șoimii Lipova și CSM Deva. După o lovitură liberă din propria jumătate executată de Apro, Paulevici a prelungit cu capul până la Modan, care  a șutat puternic de la 13 metri, pe colțul scurt (1-0).

În partea secundă, au intrat jucători cu profil ofensiv, Curescu, Ober și Nica, care au mai dinamizat jocul oaspeţilor, dar eficacitatea a lăsat de dorit.Mai mult, tot gazdele au avut ocazii de a majora avantajul. Modan (50) a șutat periculos de la 14 metri, mingea fiind în corner, iar Dragan Paulevici (55) a tras în transversală de la 20 de metri. FC Bihor a ripostat prin Sergiu Jurj (72) și Adelin Nica (81), însă portarul advers a fost pe fază, securizând a treia victorie stagională şi a doua consecutivă fără gol primit a echipei sale.

În schimb, FC Bihor nu se regăseşte, bifând al treilea eşec în campionat, fiind departe ca joc şi rezultate de aştepările fanilor...

Roş-albaştrii au ocazia reabilitării joi, 19 septembrie, de la ora 17.00, pe Stadionul Iuliu Bodola, cu Steaua Bucureşti.

CSC Dumbrăvița: Robert Mikloș – Ion Vasluian (64 Răzvan Morariu), Costel Zurbagiu, Claudiu Apro, Fabiano Cibi – Alexandru Martinov (82 Alin Burdeț), Ouadie Salhi – Dragan Paulevici, Eric Adam, Nicolae Sofran – Nicu Modan. Antrenor: Cosmin Stan

FC Bihor: Rodrigo Accinelli – Sebastian Cucu, Deniz Giafer, Ricardo Farcaș, Călin Jurj – Ioan Filip – Albert Stahl (46 Robert Curescu), Andrei Moga (71 Adelin Nica), Ioan Hora (54 Sergiu Jurj), Adrian Gîdea (54 Almanza Ober) – Andreas Chirițoiu (84 Răzvan Gunie). Director tehnic: Gustavo Aragolaza

Arbitri: Mihai Amorăriței (Câmpina) – la centru; Nicolae Bogdan Mociorniță (Băicoi – Prahova) și Marilena Cătălina Nan (Alexandria) - asistenţi, Horaţiu Ioan Mailat (Cristesti – Mureş) – rezervă.

Observatori FRF: Dan Jiga (Bistriţa) și Mihai Prunariu (Târgu Jiu).

 

Rezultatele etapei a 6-a:

FCU Craiova – Unirea Ungheni 2-0

Marcatori: Cl. Bălan 9, Lumbu 71

CS Afumați – CSC Șelimbăr 1-0

Marcator: Enache 26

ACSM Ceahlăul – Metaloglobus Bucureşti 0-1

Marcator: Issah 55

Viitorul Pandurii – Corvinul Hunedoara 1-3

Marcatori: Gakou 90+1 / Câmpan 20, 40, Lehaire 62

AFC Câmpulung Muscel – CS Mioveni 1-0

Marcator: Gîsa 24

Metalul Buzău – CSM Slatina 1-0

Marcator: Moldovan 76

CSC Dumbrăvița – FC Bihor Oradea 1-0

Marcator: Modan 39

Steaua – CSM Focșani 1-0

Marcator: Chipirliu 76

FC Voluntari – Chindia Târgoviște 4-1

Marcatori: Igor Armaș 36, 58, Alexandru Sabău 79– autogol, Nicolae Carnat 84 / Daniel Danu 73

 

Luni 16 septembrie, ora 16:00

Campionii FC Argeș – Concordia Chiajna – Digi Sport 1, Prima Sport 1

 

Marți, 17 septembrie, ora 17:00

ACSM Reșița – FK Miercurea Ciuc  - Digi Sport 1, Prima Sport1

.

 

CLASAMENT

1.Miercurea Ciuc   5        5        0        0        16-5   15

2.CS Afumaţi        5        4        0        1        8-4     12

3.Metaloglobus Bucureşti 6        4        0        2        11-8   12

4.Steaua Bucureşti 6        3        3        0        5-2     12

5. CSM Slatina      6        3        2        1        12-3   11

6. FC Voluntari      6        3        2        1        10-5   11

------------------------------------------------------------------------------

7. CSM Reşiţa       5        3        2        0        9-5     11

8. FCU Craiova6   3        2        1        6-4     11

9. CSC Dumbrăviţa         6        3        1        2        7-5     10

10-11. FC Bihor    6        2        132    6-7     7

Concordia Chiajna 5        2        1        2        6-7     7

12. CS Mioveni     6        2        1        3        3-4     7

13. Ceahlăul 6        2        1        3        6-8     7

14. Metalul Buzău  6        2        0        4        8-10   6

15. Chindia Târgovişte     6        2        0        4        6-10   6

16. Câmpulung - Muscel  6        2        0        4        4-13   6

17. CSC Şelimbăr  5        1        2        2        5-5     5

18. FC Argeş         5        1        2        2        2-2     5

19. Corvinul Hunedoara   3        1        1        1        4-4     4

20. CSM Focşani  6        1        0        5        2-8     3

21. Unirea Ungheni 5        0        2        3        0-6     2

22.Viitorul Pandurii          6        0        1        5        3-14   1

Etapa viitoare: FC Bihor – Steaua Bucureşti (joi, 19 septembrie, ora 17.00); Chindia – Ceahlăul (vineri, 20 septembrie, ora 16.00); Concordia Chiajna – Metalul Buzău, CS Mioveni – FC Argeş, Corvinul – AFC Câmpulung Muscel, Metaloglobus – Viitorul-Pandurii; SCS Şelimbăr – FC Voluntari, Unirea Ungheni – CS Afumaţi (sâmbătă, 21 septembrie, ora 11.00); CSM Focşani – CSU Craiova (ora 12.00); CSM Slatina – CSM Reşiţa (luni, 23 septembrie, ora 16.00); Miercurea Ciuc – CSC Dumbrăviţa (marţi, 24 septembrie, ora 18.30).