Meci demn de o finală de promovare la Ghiroda, unde echipa locală și FC Bihor au fost protagonistele unei confruntări aprige, tensionate în teren și în afara acestuia, cu răsturnări de scor și suspans până la fluierul final. Îmbucurător e că roș-albaștrii au reușit în partea secundă să revină de la 0-2, rămânând singurii neînvinși din Liga a III-a, dar și cu șanse reale de a face pasul decisiv spre eșalonul secund în returul de la Oradea.

Au revenit de la 0-2!

În prezenţa a aproximativ 800 de spectatori, dintre care peste 150 de bihoreni, liderii seriilor a 7-a și a 8-a au intrat în teren deciși să ia o opțiune la promovare încă din prima manșă. Au rezultat ocazii de ambele părți, Vadim Calugher (4), Preklet Csaba (10), respectiv  Alexandru Popovici (6), Cosmin Mancaș (14). O fază fixă le-a permis gazdelor să preia conducerea în minutul 27, când Alexandru Popovici a executat un corner de pe stânga, fundaşul Mircea Stupu a recentrat cu capul din 6 metri, iar David Popa a reluat din voleu, din 7 metri (1-0).

Foarte aproape de egalare a fost Alexandru Stoian (29), care a reluat cu capul, mingea a avut o traiectorie curioasă, a lovit bara, părea că intră în poartă, dar portarul Tudor Ciocan a reuşit să o respingă din zona liniei porţii, fază la care orădenii au solicitat, fără succes, gol! Pe final de repriză, tot bihorenii au fost mai periculoși, Andrei Vînău (41) încheind o acțiune individuală cu un șut la colțul scurt, dar portarul a deviat mingea, iar Sergiu Jurj (46) a trimis pe lângă poartă din 6 metri!

Debutul reprizei secunde a aparținut gazdelor. Dacă la șutul lui Gabriel Precup (50) a respins mingea în corner, Mihai Pînzariu n-a mai avut ce face la execuția lui Cosmin Mancaș (57), din 15 metri, la vinclu (2-0). La acest scor neverosimil, antrenorul orădean Florin Farcaș a făcut o dublă schimbare ofensivă, introducându-i în teren pe Florin Chitaș și Luca Tincău, în locul lui Vadim Calugher şi a lui Adrian Gîdea. Insistența oaspeților în atac a început să aibă efect pe tabela de marcaj. Mai întâi, Tincău (68) a obținut o lovitură de la 11 metri, contestată de gazde, care au susținut că faultul s-a petrecut în afara careului, Penalty-ul a fost executat de Sergiu Jurj, portarul a respins, dar atacantul orădean a urmărit mingea şi a trimis-o în plasă (2-1). Impulsionați de această reușită, bihorenii au continuat să atace. Florin Chitaş (75) a pătruns în careu pe partea stângă şi a şutat la colţul scurt, dar a respins portarul Tudor Ciocan.

Urcat în careu la o fază fixă, fundașul central Csaba Preklet (81) a fost tras de fundaşul central Mircea Stupu, care a primit al doilea cartonaş galben, implicit şi pe cel roşu! De data aceasta, lovitura de la 11 metri a fost executată de Florin Chitaş (82), care a transformat fără probleme, egalând situația (2-2).

Final tensionat

Din acel moment, jocul a devenit şi mai tensionat, momentele de nervozitate depășind cu mult cele fotbalistice. După fluierul final, atât suporterii, cât şi jucătorii și oficialii clubului gazdă au protestat vehement la adresa arbitrilor, dar i-au luat în colimator și pe reprezentanții FC Bihor, inclusiv antrenorul Florin Farcaş fiind amenințat și chiar îmbrâncit în drumul către vestiare de o persoană din cadrul clubului din Ghiroda.

 

Un stadion plin la meciul promovării

FC Bihor se poate revanșa pe teren, miercuri, de la ora 17.30, pentru ”tratamentul” din finalul jocului cu o echipă arțăgoasă și imprevizibilă. În tentativa de a promova este de așteptat să aibă în spate o asistență similară celei din meciul cu FCSB din Cupa României, la care au fost prezenți aproximativ 11.000 de spectatori. Biletele s-au pus în vânzare online pe eventbook.ro, dar și la Stadionul Iuliu  Bodola, putând fi procurate azi și mâine, între orele 10:00-12:00 și 16:00-18:00; și miercuri, de la ora 16:00. Un tichet costă 10 lei, iar copiii cu vârsta sub 14 ani și persoanele cu dizabilități beneficiază de acces gratuit. Cele peste 7.000 de abonamente sunt valabile și pentru acest meci decisiv pentru promovarea în Liga a II-a.

CSC Ghiroda și Giarmata Vii: T. Ciocan – I. Vasluian, R. Butnărașu, M. Stupu, M. Hecsko - Al. Popovici (77 D. Coroiu), G. Precup, D. Pop, C. Mancaș (P. Jichici) - R. Trandu (Ad. Popa) - Al. Buțu (A. Datcu). Antrenor: Sorin Bălu

FC Bihor: M. Pînzariu – C. Jurj, Cs. Preklet, Al. Băican, Al. Stoian (76 K. Gagyi) – V. Calugher (Fl. Chitaș) R. Farcaș – cpt., An. Vînău – Sg. Ciocan (R. Gunie), Sg. Jurj (L. Ioviță), Ad. Gîdea (L. Tincău). Antrenor: Florin Farcaș

Arbitri: Mihai Motan (Târgoviște) – la centru; Doru Zamfir (Slatina) şi George Suciu (Câmpia Turzii) - asistenți. Arbitru de rezervă: Marius Nechita Chioran (Florești – Cluj) Observator pentru arbitri: Marian Salomir (Cluj-Napoca). Delegat pentru joc: Valentin George Gîdea (București).