Superliga Naţională de polo are aceeaşi campioană ca şi anul trecut. CSM Digi Oradea nu a reuşit să oprească dominaţia Stelei, care a câştigat cu scorul general de 3-1 finala campionatului.

 

După meciurile de la Bucureşti pierdute cu 3-9 şi 7-10, CSM Digi s-a mobilizat exemplar pentru a relansa duelul pentru titlu. Sâmbătă a practicat un joc eficient şi nu a dat nicio şansă rivalilor, câştigând cu 9-5, chiar şi fără Chioveanu şi Radjen - suspendaţi. Echipa orădeană l-a avut însă în poartă pe Gojko Pjetlovic, care a avut 11 intervenţii reuşite.

 

Neşansă, greşeli de arbitraj şi scandal

Jocul orădenilor nu a mai avut aceeaşi consistenţă şi în al doilea meci de la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", dar chiar şi aşa ar fi putut egala situaţia la general. Lipsită de şansă în multe rânduri, în care mingea a întâlnit bara, de inspiraţie, dar şi arbitrată şmechereşte, echipa orădeană a irosit dramatic ocazia de mai juca un meci decisiv pentru titlu.

Steaua a fost mai eficientă până la pauză, când a condus cu 6-3, dar apoi gazdele s-au apărat mai bine. Înaintea secvenţei decisive, A. Creţu a mai redus ecartul (4-6) după numeroase minute de secetă, scor la care poloiştii de la CSM au ieşit din bazin, cu un minut şi trei secunde de final, în semn de protest faţă de deciziile arbitrilor. Până la urmă, după momente bune de parlamentăti, orădenii au revenit asupra deciziei şi Chioveanu a relansat partida (5-6). Gazdele au avut chiar şi posibilitatea de a egala în ultimele secunde, când Pavlovic şi Prioteasa s-au aflat faţă în faţă cu portarul Stoenescu, dar primul a preferat să tragă, în bară, în loc să paseze coechipierului rămas cu poarta goală în faţă! Astfel, Steaua şi-a adjudecat cu al 14-lea titlu de campioană, chiar în bazinul rivalei.

Steliştii au monpolizat majoritatea premiilor speciale. Andrei Iosep - cel mai bun antrenor;  Adria Delgado - cel mai tehnic jucător, Nikola Murisic - golgeter. Cel mai bun portar a fost declarat orădeanul Marius Țic, care apără poarta lui Dinamo.

 

CSM Digi Oradea - Steaua Bucureşti 9-5 (3-2, 2-0, 2-1, 2-2) şi 5-6 (3-4, 0-2, 1-0, 1-0)

CSM Digi: Pjetlovic, D. Creţu - portari; M. Gheorghe 1+0, Negrean 0+1, Diaconu 1+0, Chioveanu 0+1, Prioteasa 1+0, Pavlovic 1+1, A. Creţu 0+2, R. Georgescu 3+0, Dobre, Remeş, I. Szabó 2+0, V. Kováts. Antrenor: Kádár Kálmán. Secund: Gheorghe Dunc

Steaua: Stoenescu, Drăguşin - portari; Filipovic 3 (1 din penalty)+0, Ianc 0+1, Vătrai, Buşilă, Teohari, Murisic 2 (1 din penalty) +2, Pantazi, P. Popescu, Robu, Ghiban 0+1, Goanţă, Delgado 0+1, Rădoi 0+1, Cotrău. Antrenor: Andrei Iosep. Secund: Răzvan Cristescu
Arbitri: Mihnea Alexandrescu (Cluj-Napoca), Mihai Bălănescu (Bucureşti). Observator FR Polo: Virgil Goian.

Superiorităţi numerice: 9-9 / 10-8
Descalificări pentru trei eliminări: Prioteasa, Remeş / Ghiban, respectiv A. Creţu / –
Cartonaşe roşii: Negrean / Ianc pentru joc violent, respectiv Kádár Kálmán şi D. Creţu pentru proteste (toţi în meciul de ieri).