Handbaliștii pregătiți de către George Tăută au devenit liderii solitari ai Seriei C din cadrul Diviziei A după succesul clar obținut în fața unei echipe care nu cunoscuse gustul înfrângerii până la acest moment.

Într-o partidă contând pentru etapa a 3-a, bihorenii au primit vizita unei formații care se anunța a fi una complicată, cel puțin pe hârtie. Cu un lot în care se regăsesc doar câțiva jucători de calitate, reșițenii nu le-au rezistat orădenilor decât în prima repriză, pe care de altfel au și încheiat-o la egalitate, 15-15. În partea secundă situația s-a modificat radical, gazdele defilând practic pe teren în fața unui adversar care n-a mai reușit să țină ritmul. Așadar Oradea obține al treilea succes stagional din tot atâtea posibile, fapt care demonstrează că în acest sezon, spre deosebire de cel trecut, are capacitatea să se bată pentru unul dintre primele locuri în serie. „Îmi felicit jucătorii pentru această victorie și pentru dăruirea pe care au avut-o pe teren. A fost un meci în care am intrat mai greu, dar, în repriza a doua, am reușit să gestionăm bine atât apărarea, cât și atacul. Mă așteptam la un meci echilibrat. S-a văzut experiența celor de la Reșița și îi felicit pentru meciul de azi. Muncim în continuare și ne dorim să dăm totul pe teren pentru cele mai bune rezultate”, a declarat George Tăutu, antrenorul CSM Oradea, conform handbalmania.ro. În etapa următoare, sâmbătă, de la ora 12.00, bihorenii vor evolua tot pe teren propriu, de data aceasta în compania echipei AHC Drobeta, „lanterna roșie” a seriei.

Celelalte rezultate ale rundei au fost: U Craiova - Unirea Sânnicolau Mare 40-38 (21-19), AHC Drobeta - SCM Poli Timișoara II 31-31 (13-14) și CSU Târgu Jiu - CSU Poli Timișoara 31-29 (13-16).

Clasament: 1. Oradea 9p, 2. Sânnicolau Mare 6p, 3. Craiova 6p, 4. Reșița 4p, 5. CSU Timișoara 3p, 6. Târgu Jiu 3p, 7. SCM Timișoara 2p, 8. Drobeta 1p.

CSM Oradea: Ene, Duma - Oargă 8 goluri, Szabo 8, Mateaș 6, Szasz 6, Mledenciu 4, Munteanu 1, Farcaș 1, Bora, Turturică, Sfârlea, Radu, Băban, Breban.

Antrenor: George Tăutu.