Handbaliștii titulari de la CSM Oradea nu au respectat oamenii prezenți în tribune pentru a-i vedea la ultimul meci disputat acasă având o prestație dezamăgitoare cu un adversar care se luptă pentru evitarea barajului de retrogradare.

La capătul unei partide care a arătat ca una de vacanță pentru titularii de la CSM Oradea, moldovenii au repurtat un succes categoric. Nivelul de determinare al formației bihorene a fost sub orice critică, iar gestul din final al antrenorului Cosmin Liberț, care a decis să joace doar cu tinerii din lot în ultimele 5 minute, poate că ar fi trebuit să vină mai devreme. În acel interval de timp, ambiția rezervelor a făcut ca diferența de 11 goluri (28-39 în minutul 55) înregistrată la acel moment de tabela de marcaj să scadă la 6 goluri în următoarele 4 minute (35-41). Totuși, până la final, Suceava a mai înscris de 2 ori, profitând de lipsa de experiență a tinerilor lor adversari, astfel că rezultatul meciului a fost 35-43. Încă din minutul 10 oaspeții s-au instalat confortabil la conducerea partidei, mărindu-și treptat avantajul pe tabela de marcaj (8-13 min 19, 16-21 la pauză, 18-24 min 35, 20-29 min 41 și 22-33 min 45). În urma acestui eșec, coroborat cu remiza echipei CSM Odorheiu Secuiesc, 35-35 acasă cu CSM Vaslui, bihorenii au căzut pe ultimul loc al clasamentului, în timp ce sucevenii au părăsit locurile de baraj (11 și 12), urcând până pe locul al 8-lea.

În ultima etapă din Liga Națională, CSM Oradea va evolua sâmbătă, 6 mai, la Baia Mare, cu Minaur, ocupanta locului al doilea.

CSM Oradea: Țenghea, Turturică - Djukic 6 goluri, Szász 6, Oarga 4, Kovács 4, Ivancenco 4, Aungurenci 3, Sfârlea 3, Starchenko 2, Al. Farcaș 2, Boșca 1, R. Gal, Munteanu, Breban. Antrenor: Cosmin Liberț