Indiscutabil, voleiul șteian face din nou casă bună cu performanța datorită echipei de speranțe masculin care a luat o opțiune serioasă pentru turneul semifinal pe țară în urma victoriilor „pe linie” din primul turneu desfășurat la Blaj, unde, atenție, nu a pierdut nici un set.

Hotărât lucru, după ce echipa de cadeți a clubului șteian, antrenată de prof. Sebastian Indrei, a obținut „pașaportul” pentru turneul semifinal pe țară, iată, o altă grupare, cea de speranțe, antrenată de același perseverent prof. Sebastian Indrei se află în fața unei performanțe asemănătoare. Chiar dacă activitatea competițională a suferit o pauză de peste un an, datorită situației pandemice existente, voleibaliștii șteieni demonstrează că la poalele Munților Apuseni tradiția voleiului este una care persistă spre marea satisfacție a numeroșilor iubitori a acestei discipline, chiar dacă ei nu pot „simți” pe viu freamătul meciurilor datorită interdicțiilor publicului la manifestările sportive. Echipa de speranțe a CSȘ „Avram Iancu” Ștei, care își desfășoară activitatea în cadrul Colegiului Național „Avram Iancu” Ștei, a cărei conducere este compusă din profesorii Cristian Adrian Andru și Cristian-Petru Gavriș, director, respectiv director adjunct, face parte din cadrul Seriei E, în competiția organizată de Federația Română de Volei (FRV), alături de CSȘ Blaj, CSȘ Caransebeș și CS Ocna Mureș. În cadrul primului turneu organizat la Blaj, „Nepoții Moțului” au obținut trei victorii categorice, cu același scor, 3-0, în dauna adversarelor din serie, luând o opțiune serioasă pentru turneul semifinal pe țară. Lotul avut la dispoziție de antrenorul șteienilor, prof. Sebastian Indrei, este compus din Alexandru Țigan, David Palffy Stan, Luca Bala, Rareș Avram, Iulius Indrei, Denis Cocoș, Alexandru Avram, David Molnar, Andrei Ille, George Șerban, Andrei Farcaș. Al doilea turneu din serie va fi organizat la Caransebeș, în perioada 22-23 mai, unul în care, cu siguranță, echipa de speranțe a voleiului șteian își va confirma valoarea printr-o calificare la turneul semifinal pe țară, care va fi organizat în perioada 12-13 iunie într-un oraș ce va fi desemnat de FRV. Acești voleibaliști sunt considerați de către localnici adevărați „ambasadori” la nivel național, fiind foarte iubiți de locuitorii urbei de sub Apuseni, dar și de autoritățile locale - reprezentate de ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul, respectiv viceprimarul orașului Ștei, mari iubitori, dar mai ales susținători a fenomenului sportiv - în care activitatea sportului juvenil a fost întotdeauna o prioritate pe agenda de lucru.