Voleiul, o disciplină sportivă cu mare tradiție sub Apuseni și deosebit de iubită, va fi prezent, din nou, în Sala de Sport a CN „Avram Iancu” Ștei unde va avea loc al doilea turneu de volei al echipei U13 Feminin din cadrul CSȘ „Avram Iancu” Ștei, antrenată de profesorul Sebastian Indrei.

Așadar, iubitorii voleiului din Depresiunea Beiușului vor avea ocazia să vadă „pe viu”, la sfârșitul acestei săptămâni, superbele voleibaliste din echipa U13 Feminin din cadrul CSȘ „Avram Iancu” Ștei în al doilea turneu organizat sub egida Federației Române de Volei. După ce aventura din primul turneu disputat la Zalău s-a materializat cu trei meciuri câștigate fără set pierdut, iată, tinerele voleibaliste șteience vor avea ocazia să evolueze în fața propriilor suporteri. Echipa șteiană face parte din Seria Q - alături de echipele ACS MAD Volei Zalău, ACS Super Volei 2017 Oradea, ACS Acad. Volei L. Marius-Zalău, ACS Pro Volley Oradea - și s-a instalat pe primul loc. Dar iată cum arată clasamentul: 1. CSȘ „Avram Iancu” Ștei 9 puncte; ACS Super Volei 2017 Oradea 6 p; ACS MAD Volei Zalău 3 p; ACS Acad. Volei L. Marius-Zalău 0 p; ACS Pro Volley Oradea 0 p. Trebuie specificat aspectul că la fiecare turneu participă doar câte patru echipe, iar la Zalău nu a jucat echipa ACS Pro Volley Oradea, în timp ce la turneul de la Ștei nu va fi prezentă echipa ACS MAD Volei Zalău. Chiar dacă în această săptămână elevii sunt într-o minivacanță pentru tinerele voleibaliste șteience fiecare zi este una de „muncă”, deoarece sunt prezente la antrenamentele zilnice sub comanda prof. Sebastian Indrei în vederea pregătirii turneului pe care vor să îl câștige. De fapt, la vizita făcută la sala de sport am putut vedea „setea” de performanță a acestora, care au răspuns prompt la toate schemele de joc propuse de ambițiosul antrenor șteian. Dar iată care este lotul pentru acest an competițional pe care antrenorul Sebastian Indrei îl are la dispoziție: Bogdan Iulia, Salka Maria, Bocșe Ioana, Bocșe Ștefania, Blaga Antonia, Plisco Natalia, Charis Davis, Șotropa Rebeca, Spehuța Alexia, Păcuraru Miruna, Tau Eva, Boț Carina, Popescu Valentina, Balogh Maya, Pașca Petra, Moise Maya, Mihoc Emilia, Lador Luana, Lador Ariana, Drebitca Anastasia, Chinde Olivia, Nastor Iulia. Deci, la sfârșitul acestei săptămâni iubitorii voleiului vor putea viziona cele șase meciuri care se vor disputa după următorul program: vineri, 30 noiembrie, de la ora 16.00, CSS „Avram Iancu” Ștei - ACS Pro Volley Oradea, iar de la ora 18.00, ACS Super Volei 2017 Oradea - ACS Acad. Volei L. Marius Zalău. Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 10.00, ACS Acad. Zalău - Pro Volley Oradea; de la ora 12.00, Ștei - Super Volei Oradea; de la ora 14.00, Ștei - ACS Acad. Zalău, iar de la ora 16.00 Super Volei Oradea - ACS Pro Volley Oradea. Așadar, în speranța că meciurile vor fi foarte disputate, toate drumurile iubitorilor de volei vor avea ca punct final Sala de Sport a Colegiului Național „Avram Iancu” Ștei pentru a-și încuraja favoritele din cadrul acestui turneu.