Baschetbaliştii orădeni debutează oficial în noul sezon competiţional la Ploieşti acolo unde vor disputa turneul preliminar pentru accederea la faza finală a Cupei României care va avea loc în luna februarie a anului viitor.

Cu al 5-lea sau al 6-lea buget al campionatului, CSM CSU Oradea şi-a pierdut statutul de favorită, din acest punct de vedere, la cucerirea trofeelor interne. Cu toate acestea, la Ploieşti, roş-albaştrii se vor duela cu două formaţii care, cel puţin pe hârtie, sunt abordabile. Sala Olimpia din oraşul prahovean va fi locul disputării jocurilor din cadrul Grupei A din care mai fac parte gazdele de la CSM-ul local şi piteştenii de la FC Argeş. Cele trei formaţii vor juca fiecare cu fiecare, bihorenii urmând a se afla pe teren sâmbătă, de la ora 18.00, cu CSM Ploieşti şi duminică, de la ora 17.00 (Digi Sport), cu FC Argeş Piteşti. Prima clasată din fiecare grupă obţine califcarea la turneul final la care vor participa 8 echipe. Cele mai bune două locuri 2 din cele 6 grupe ale turneului preliminar vor completa efectivul echipelor calificate pentru turneul final. „Regulamentul specific al Cupei României la baschet masculin – ediția 2022/23 prevede utilizarea în permanență a cel puțin doi jucători autohtoni. Unul dintre aceștia trebuie să fie U23, adică născut după 1 Ianuarie 2000. Pe lista de 12 pot fi înregistrați cel mult șase jucători străini”, transmite CSM Oradea.