Dinamo București – CSM Oradea - Încep meciurile cu adevărat importante
Superliga Națională de polo pe apă a intrat în fazele eliminatorii astfel că fiecare rezultat devine mult mai important decât cele înregistrate pe parcursul sezonului regulat. În prima partidă a celei de-a doua semifinale, ce se joacă după sistemul „cel mai bun din trei partide”, CSM Oradea va evolua cu Dinamo București, în deplasare, astăzi, de la ora 20:30.
Sistemul competițional al playoff-ului prevede ca formația care ajunge prima la două victorii obținute se califică în finala competiției. Cum Dinamo București a terminat pe locul al doilea în sezonul regulat, această formație va beneficia de avantajul bazinului propriu în eventualitatea unui joc decisiv, bihorenii clasându-se pe locul al treilea la terminarea primei faze a competiției.
Cum arată lotul bucureștenilor
Formația bucureșteană mizează pe jucători cu experiență așa cum sunt Cosmin Radu, Dragoș Stoenescu sau Andrei Prioteasa, și pe poloiști talentați precum orădeanul Kovats Viktor, Matei Luțescu sau Ionuț Vrânceanu. Spre deosebire de stagiunea precendetă, în care formația bucureșteană a mizat exclusiv pe sportivi români, de această dată Dinamo are în lot și câțiva jucători străini de valoare.
Gardasevic va fi în echipă
În același timp, după ce a făcut demersuri către Federația Română de Polo pentru a amâna startul acestei semifinale din cauza absenței golgheterului Filip Gardasevic, prezent la Cupa Mondială alături de selecționata țării sale, CSM Oradea va aborda cel puțin acest prim meci cu Dinamo în efectiv complet. Muntenegreanul se va alătura bihorenilor direct în Capitală după ce împreună cu echipa țării sale s-a clasat pe locul al 5-lea la competiția anterior amintită. CSM-ul are patru jucători străini sub contract și doar trei pot fi utilizați la un meci din competiția internă.
Echilibru perfect în actuala stagiune
În actuala stagiune, CSM Oradea și Dinamo București s-au aflat față în față de 5 ori, iar bilanțul acestor întâlniri directe arată o egalitate perfectă: câte 2 victorii și 1 remiză pentru fiecare echipă. Cu toate acestea, în Bazinul Dinamo a avut loc un singur meci, restul de 4 disputându-se în mod egal la Oradea și la Bazinul Steaua din Capitală. Un detaliu foarte important de menționat este cel cu privire la lotul de jucători cu care au fost abordate cele două înfrângeri, bihorenii confruntându-se în acea perioadă cu numeroase absențe cauzate de îmbolnăviri. Așadar motive puternice de speranțe pentru iubitorii formației orădene care a demonstrat de ceea ce este capabilă atunci când se află în efectiv complet.
Dinamo a fost mai bună anul trecut
Un alt aspect care merită menționat este cel cu privire la ediția trecută de campionat în care CSM Oradea s-a duelat cu Dinamo în aceeași fază a competiției și a pierdut semifinala după ce bucureștenii și-au fructificat avantajul bazinului propriu avut în meciul decisiv. Așadar trebuie învățată acea lecție, iar orădenii să vină la Oradea pentru meciul al doilea având 1-0 avantaj.
Meciul al doilea al acestei semifinale se va disputa miercuri, 7 mai, de la ora 19:00, la Bazinul Ioan Alexandrescu (Oradea) acolo unde intrarea publicului va fi liberă.
Rezultatele înregistrate în actuala stagiune, toate în cadrul Superligii Naționale:
– 16 noiembrie 2024, CSM Oradea – Dinamo 13-12 (la Oradea)
– 21 februarie 2025, CSM Oradea – Dinamo 14-14 (la Bazinul Dinamo)
– 8 martie 2025, CSM Oradea – Dinamo 8-10 (la Bazinul Steaua)
– 15 martie 2025, CSM Oradea – Dinamo 11-12 (la Oradea)
– 28 martie 2025, CSM Oradea – Dinamo 15-12 (la Bazinul Steaua)
Comentarii
Nu există nici un comentariu.