Sala de Sport a Colegiului Național „Avram Iancu” Ștei a găzduit, la finalul săptămânii trecute, al treilea turneu din cadrul Divizei Speranțe Feminin la volei, Seria I, organizat sub egida Federației Române de Volei.

Al treilea turneu din cadrul Diviziei Speranțe Feminin la volei, Seria I, a fost la discreția voleibalistelor de la CSȘ „Avram Iancu” Ștei care au obținut victorii pe „linie”, prin care și-au asigurat prezența la turneul semifinal pe țară, împreună cu o altă formație din județul nostru, LPS Bihorul Oradea, într-o grupă din care mai fac  parte CS „Ioan Bânda” Cluj Napoca (prof. Vasile Pop, antrenor) și ACS Super Volei Oradea (prof. Marius Drăgan, antrenor). Chiar dacă mai este de disputat încă un turneu, în perioada 18-19 ianuarie 2019 care va fi găzduit de LPS Bihorul Oradea, situația în clasament este una cât se poate de clară în privința primelor două clasate, atât datorită punctelor acumulate, cât mai ales a diferenței de valoare față de urmăritoare. În urma unor meciuri în care diferența a fost una vizibilă încă din start, s-au înregistrat următoarele rezultate: LPS Bihorul Oradea - CS „Ioan Bânda” Cluj 3-1; CSȘ „Avram Iancu” Ștei - ACS Super Volei Oradea 3-0; AI - LPS 3-0; CJ - ACS 3-0; LPS - ACS 3-0; AI - CJ 3-0. Această disciplină sportivă cu mare tradiție în orașul de la poalele Munților Apuseni a fost reliefată cum nu se poate mai bine de prezența unui public numeros pe durata celor două zile de întrecere, dar mai ales prin galeria care și-a susținut cu mare ardoare favoritele, care au fost cu mult „deasupra fileului” înregistrând din nou doar victorii, ca și în precedentele două turnee. Printre cei mai fideli suporteri am remarcat prezența lui Iulian Balaj și Marius Cioară, primarul, respectiv viceprimarul orașulu Ștei, mari iubitori, dar și susținători, de sport care găsesc întotdeauna soluții pentru a asigura condiții deosebite sportivilor din această minunată zonă a județului Bihor, la care evident s-a raliat și conducerea Colegiului Național „Avram Iancu” Ștei, compusă din profesorii Cristian Andru și Emanuel Coroiu, director, respectiv director adjunct, întotdeauna receptivi și prezenți în mijlocul voleibalistelor. Organizarea turneului semifinal la Ștei ar fi un adevărat cadou oferit înfocaților suporteri, însă acest fapt se va decide, doar după disputarea ultimului turneu, în birourile Federației Române de Volei, însă având experiența din anii trecuți, când am fost la înălțimea evenimentelor prin turneele organizate, s-ar putea să „prindem” din nou o serie la Ștei, dacă, binențeles, vom avea șansă. CSȘ „Avram Iancu” Ștei, prof. Răzvan Fărcanea, antrenor, a rulat următorul lot: Roberta Moș, Giulia Torok, Raluca Vuluga, Damaris Bologa, Alexia Șchiop, Diana Micula,Mălina Creț, Ioana Brașovean, Daria Luca, Ana Sere, Daria Carțiș, Giulia Pirtea, Ștefania Oneț, Elena Șerban, Ioana Bobin, Larisa Cuc. Din lotul echipei LPS Bihorul Oradea, antrenat de prof. Rodian Achimescu, au făcut parte: Diana Porumb, Maria Pruncuț, Alexidaria Szabo, Alexia Racolța, Catinca Bogdan, Denisa Toie, Larisa Deac, Victoria Florea, Bianca Florea, Timea Tirica, Giulia Cmeciu, Mara Petroi, Mihaela Hera. Arbitrii acestui turneu au fost Eugenia Tocoian (din Ștei), Georgiana Grădinaru (Oradea), Gabriel Iluțiu (Blaj), Sebastian Borota (Baia Mare). Asistența medicală a fost asigurată de Dr. Daciana Baicu, în timp ce Cristian Șchiop a fost director de concurs.