Înfrângerea de la Alba Iulia a pus capăt răbdării diriguitorilor echipei FC Oradea faţă de antrenorul Dumitru Dumitriu. La o zi după jocul cu Apulum, oficialii orădeni, reuniţi într-o şedinţă a Consiliului de Administraţie, i-au solicitat lui Ţiţi să demisioneze, lucru refuzat categoric, însă, de tehnician. Mai mult chiar, acesta i-a ameninţat că se va adresa forurilor fotbalistice interne pentru despăgubiri. Şi când ne gândim că, aproape cu orice prilej, susţinea sus şi tare că nu este genul de om care să se cramponeze de bani... Totuşi, duminică, în prima zi de Paşti, Dumitriu a acceptat să-şi rezilieze contractul, dar nu oricum, ci în schimbul unei compensaţii de 10.000 de euro, reprezentând salariul pe lunile aprilie şi mai. Reamintim că Dumitru Dumitriu a preluat FC Oradea la finele anului trecut, pe 30 decembrie, semnând un contract pe un an şi jumătate, în valoare de 90.000 de euro. În scurta perioadă petrecută la cârma grupării bihorene, antrenorul a câştigat numai din salariu aproximativ 25.000 de euro, o sumă enormă pentru punctul câştigat în cele cinci jocuri oficiale ale echipei orădene. Succesorul acestuia este secundul Muzsnay Zsolt, în vârstă de 38 de ani, care s-a mai aflat la cârma grupării "roş-albastre", pentru o scurtă perioadă, în urmă cu patru ani. Promovarea i-a adus fostului internaţional şi o dublare de salariu, urmând să câştige 2.000 de euro lunar.