Toate echipele bihorene din Liga a III-a se reunesc astăzi. Dimineaţa, la ora 09.00, va reveni la pregătiri Lotus Băile Felix, după amiaza, de la ora 17.30, Crişul Sântandrei, iar seara, de la ora 19.00, nou promovata CS Diosig.

Rămasă fără antrenorul principal Gheorghe Ghiţ şi fără „secundul”-jucător Cristian Oros, plecaţi la FC Bihor,  CS Crișul Sântandrei va aborda al doilea sezon de Liga a III-a tot cu un antrenor orădean, Călin Cheregi (49 ani), care revine în fotbalul bihorean după aproape cinci ani. Ultima echipă din Bihor pe care a pregătit-o a fost CSC Sânmartin, redenumită ulterior Lotus Băile Felix, cu care a promovat în Liga a III-a. Apoi a activat la  CSM Reșița până în urmă cu aproape un an, în diferite funcții, secund şi mai apoi principal la prima echipă și șef al Centrului de copii și juniori. Călin Cheregi a mai fost  șef de centru și antrenor principal la FC Bihor, apoi a pregătit pe CS Oșorhei, iar o perioadă a activat la Centrul de Excelență al FRF,  de la Buzău.

 

În pauza competiţională, de la Crișul Sântandrei au mai plecat jucătorii Ioan Hora, şi Ionuț Ban, și președintele Sebastian Achim, toți la FC Bihor, de unde ar putea ajunge câţiva fotbalişti. Nu sunt excluse şi alte plecări, Marius Balogh sau Robert Turcan manifestându-şi dorinţa de a juca în altă parte, iar juniorul Luca Hadadea fiind dorit de Alexandru Pelici la Unirea Alba Iulia,

La prima participare în eşalonul trei, Crișul Sântandrei a încheiat pe locul 4 în Seria 10.