În fața a peste 1500 de spectatori, FC Bihor a jucat încântător în cea mai mare parte a meciului cu Chindia Târgoviște, de care a dispus lejer cu 3-1 în etapa 8 din play-off-ul ligii secunde. Cu acest rezultat, echipa orădeană și-a rezolvat, sportiv, locul de baraj de promovare, dar rămâne de văzut dacă FRF îi va acorda licența pentru prima ligă.

 

Staff-ul tehnic al roș-albaștrilor a promis un joc ofensiv și fanii au avut parte de așa ceva.

Seria fazelor de poartră a deschis-o Tescan (11), cu o reluare cu capul puțin pe lângă cu capul după centrarea lui Gal Andrezly (11). La o nouă minge trimisă în careul oaspeților, Hora (12) a deviat-o cu capul în transversală, în timp ce Cocian, singur cu portarul,  a șutat în Isvoranu (14). Apoi, Enceanu a centrat, Filip a reluat cu capul în bară, mingea a revenit la Ioan Hora, care a șutat sub transversală (1-0).

Apatica echipă a Chindiei a replicat după o jumătate de oră de joc, când Doumtsios a șutat din unghi prin fața porții. A urmat o acțiune cursivă a orădenilor la cpătul căreia Hora a pasat pentru Dragoș Tescan (32), care a trimis plasat pe lângă portar (2-0), bifând al 11-lea gol în campionat.

Scorul a luat proporții în startul părții secunde după o centrare a lui Gal Andrezly finalizată de Ioan Hora (3-0), ajuns la a 12-a reușită stagională.

Pe fondul schimbărilor din efectivul bihorebilor și a relaxării, Chindia a redus diferența prin Doru Popadiuc (68) cu un șut din 7 metri (3-1). Contrar cursului jocului, târgoviștenii îl puteau relansa dacă mimgea șutat puternic de la 30 de metri de Brumă (74) nu ar fi întâlnit bara. Până la final, s-a jucat deschis, dar fără ca vreuna dintre echipe să mai marcheze. Cu două etape înainte de final, FC Bihor s-a desprins la nouă puncte de Chindia și așteaptă să vadă dacă forul federal îi va permite să dispute barajul de promovare.

Până atunci, duminică, de la ora 11.30, tot pe Stadionul Iuliu Bodola, va întâlni CSA Steaua într-un duel pentru locul 4 în play-off.

FC Bihor: E. Cadar – Ad. Iancu (84 D. Sala), A. Popa, I. Filip, B. Vătăjelu (58 S. Șerban) – T. Călin, R. Enceanu (58 P.H. Moussinga) – Dr. Tescan (66 A. Gal), A. Cocian, P. Gal Andrezly – I. Hora (66 A. Chirițoiu). Antrenor: Erik Lincar

 

Chindia: G. Isvoranu – Pol Munoz (46 M. Martac), D. Celea (56 A. Pandele), D. Mboumbouni, A. Bilali (46 R. Necșulescu) – D. Popadiuc (77 M. Constantinescu), G. Honciu, K. Doukoure, M. Brumă – Bg. Petre (56 D. Florea), K. Doumtsios. Antrenor: Nicolae Croitoru

Arbitri: Mihai Laurențiu Ene (Giurgiu) – la centru; Viorel Dobre (București), Alexandru Iftimie (Buftea) - asistenți. Sebastian Raul Bădărău (Hunedoara) - rezervă. Observatori FRF: Marcel Savaniu (Satu Mare) și Cristian Petropulos (Alba Iulia)

Ieri după închiderea ediției, s-a disputat partida Corvinul Hunedoara – FC Voluntari, iar astăzi, de la ora 19.00 (Digi Sport 1, Prima Sport 1), se joacă meciul CSA Steaua București – Sepsi Sfântu Gheorghe.

CLASAMENT PLAY-OFF

1. Corvinul – 65 puncte

   2. Sepsi – 60 puncte

-----------------------------------------

  3. FC Voluntari – 58 puncte

   4. Steaua* – 48 puncte

------------------------------------

    5. FC Bihor – 48 puncte

    6. Chindia – 39 puncte

* CSA Steaua nu are drept de promovare.