Fanii echipei FC Bihor au ocazia să-şi vadă favoriţii sâmbătă la Sântion într-un meci amical interesant. De la ora 12.00, formaţia orădeană întâlneşte tot o grupare din Liga a III-a, Şoimii Lipova, ocupanta locului 2 în Seria a 8-a.

Este al şaptelea meci de verificare pentru „roş-albaştri” care au mai jucat cu Minaur Baia Mare (0-2), CSC Dumbrăviţa (1-1), Victoria Carei (4-2), Crişul Chişineu Criş (2-1), Corvinul Hunedoara (0-0), CSM Deva (1-4). Înaintea de startul returului, FC Bihor va mai întâlni pe 4 martie, acasă, pe Viitorul Arad, grupare din eşalonul patru.

Cealaltă echipă bihoreană din Liga a III-a, Lotus Băile Felix, evoluează tot sâmbătă, într-un joc de verificare, în deplasare, cu Crişul Chişineu Criş.