FCU Craiova - FC Bihor 0-3 (0-0) - Specialiștii deplasărilor
La ultima deplasare din acest campionat, FC Bihor a confirmat că se descurcă mai bine pe terenuri străine, unde a înregistrat cinci victorii, patru egaluri și trei înfrângeri. Roș-albaștrii s-a detașat de FCU Craiova după pauză la Turnu Severin, într-un joc fără miză deosebită, câștigat cu 3-0.
Dacă prima repriză a fost una echilibrată, cu ocazii importante la ambele porți, în partea secundă orădenii s-au dovedit mai deciși și mai pragmatici. Exprimarea superioară a bihorenilor a fost concretizată în ultima jumătate de oră de joc. Lansat de Chirițoiu, Tincău (63) a confirmat forma bună, marcând cu un șut din 12 metri, la colțul lung (0-1). Peste cinci minute, Chirițoiu a fost pe fază după o minge respinsă de portarul advers, majorând avantajul cu al șaselea său gol stagional (2-0). Jocul bun al oaspeților a fost concretizat și de Gunie (79) cu un șut din 10 metri, pe colțul scurt, căpitanul orădenilor marcând a treia oară în play-out, la fel ca și Tincău.
”Prima repriză a fost destul de echilibrată, în care şi ei şi-au creat ocazii foarte bune de a marca. Noi am avut ocaziile noastre, dar pot să spun aşa că, per total, ne apropiem un pic de ceea ce îmi doresc eu de la această echipă. A fost şi foarte cald, ritmul a fost destul de lent, dar până la urmă, important a fost că în repriza a doua am reuşit să deschidem scorul, iar după aceea să mai marcăm. Apreciez până la urmă efortul, parcă în jocul acesta am avut şi o anumită agresivitate pe care n-am văzut-o în jocurile trecute. Sper că mesajul meu a fost înţeles şi să prestăm un joc la fel de bun şi în ultima etapă cu cei de la Ungheni”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul principal al FC Bihor, Erik Lincar.
FC Bihor Oradea încheie campionatul sâmbătă, 10 mai, de la ora 11.00, pe teren propriu, cu Unirea Ungheni.
FCU: C. Sandu – Al. Blidar, A. Camara, R. Biosan, Padula – D. Ghindovean, M. Ilie (3 Al. Raicea), V. Pop – M. Abbey, Cl. Bălan, Tr. Ciubotaru (75 D. Manea). Antrenor: Valentin David
FC Bihor: I. Rus – S. Cucu, A. Gal (66 L. Maxim), Al. Băican, I. Ban – R. Farcaș, G, Gitye (55 A. Moga) – R. Gunie, D. Ubbink (75 F. Yabre), A. Cocian (46 A. Chirițoiu) – L. Tincău (74 A. Nica). Antrenori: Erik Lincar, Viorel Domocoș și Vlad Ghețe
Arbitri: Cristian Vîrgolici (Brăila) – Gheorghe Cristian Mureșan (Cavnic), Răzvan Bedreagă (Galați), Alexandru Costin Marinoiu (Râmnicu Vâlcea)
Observatori FRF: Cristian Petrean (Hunedoara) și Eduard Dumitrescu (Pitești).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.