Finală de Cupă spectaculoasă pe plan județean - CS Bihorul Beiuș a pus mâna pe trofeu!
De multă vreme n-a mai fost o finală de Cupă pe plan județean atât de spectaculoasă precum cea disputată de miercuri după amiază și până seara pe stadionul Crișul din Aleșd. CAO și CS Bihorul Beiuș au oferit celor 400 de spectatori un joc antrenant, încrâncenat, cu ocazii multe, ratări rarisime și cu suspans, decis până la urmă la loviturile de departajare, capitol la care CS Bihorul Beiuș a fost mai sigură, inspirată și norocoasă!
CAO, cu primul gol, dar și cu ratări
Într-o atmosferă frumoasă, întreținută de galeriile celor două echipe, lovitura de începere a fost dată, după intonarea imnului național, de către Alexandra Șerban, căpitanul echipei de fotbal feminin United Bihor, participantă în Liga a II-a, care-și dispută meciurile de pe teren propriu, la Aleșd.
Beiușenii au avut prima șansă de a marca, dar Habakuk (8), venit în viteză, a reluat cu capul peste poartă din 2 metri, poziție din care e mai greu să ratezi decât să marchezi. În schimb, CAO a concretizat prima ocazie de gol, bahamezul Marcel Joseph finalizând cu capul din marginea careului mic mingea centrată de Akos Waritz (1-0). Echilibrul s-a restabilit tot cu cap(ul), procedeu reușit de Denis Laza (34) dintr-o poziție similară din centrarea lui Habakuk (1-1).
Atleticii au fost mai periculoși pe final de repriză, dar mingea șutată de de Cristian Jurcuț (43) de la distanță a atins bara transversală (43), Robert Gergely (44), scăpat singur pe zonă centrală, a fost neinspirat, pasând în lateral pentru Ciocan în loc să șuteze la poartă.
Portarul Bodea, omul meciului
Gergely n-a avut sorți de izbândă și când a ales soluția șutului, portarul Flaviu Bodea (21 ani), omul meciului, având două parade spectaculoase în minutele 47 și 48.
Apoi a fost rândul portarului jamaican Matt Reynolds să respingă mingile trimise de Cristi Copil (65), cu capul din plonjon, și de Habakuk (77). Echlibrul s-a menținut în continuare, astfel că au urmat reprizele de prelungiri, în care fiecare echipă a fost foarte aproape de golul victorios. Uluitor a ratat Daniel Lasconi (107) cu poarta goală din 4 metri, după ce Reynolds respinsese mingea expediată de Goilean!
Gergely (117) și-a continuat seria ratărilor singur cu Bodea, care a respins mingea până la Ciocan, iar atacantul a reluat în plasa laterală.
Beiușeni inspirați la 11 metri
La loviturile de departajare, executanții Beiușului, dar și portarul Flaviu Bodea, au fost mai inspirați. Bodea a parat șuturile lui Akos Waritz și Sergiu Ciocan, în timp ce coechipierii săi Vlad Degău, Alex Lezeu, Ludovic Erhard și Cristian Copil au scuturat plasa porții lui Reynolds. Pentru CAO, care n-a mai reușit să repete figura din semifinale, când a eliminat CS Diosig la penalty-uri, au înscris Sebi Zadori și Robert Gergely.
Cu scorul de 5-3 (1-1 în timpul regulamentar și prelungiri; 4-2 la 11 metri), CS Bihorul Beiuș își adjudecă trofeul după ce anul trecut pierduse finala cu CS Diosig și va juca în faza regională a Cupei României, cu meciuri în grupă în 10, 13, 17 iulie.
Președintele AJF Bihor, Radu Bitea, și secretarul Petru Boroș au oficiat festivitatea de premiere a arbitrilor, oficialilor de joc și a finalistelor. De asemenea, conducerea forului fotbalistic județean i-a răsplătit cu o diplomă de mulțumire pe primarul orașului Aleșd, Ioan Todoca, și pe Ciprian Fogarasi, președintele Crișului Aleșd, pentru aportul adus la organizarea reușită a finalei.
Club Atletic Oradea - CS Bihorul Beiuș 3-5 (1-1, 1-1, 2-4), după lovituri de departajare
CAO: M. Reynolds - L. Mănoiu, S. Zadori, Ov. Ienciu (118 D. Guppy), S. Mîndrila (112 V. Naghi) - Cr. Jurcuț, R. Ardelean (82 R. Pohl) - R. Gergely, M. Joseph, Sg. Ciocan - A. Waritz. Antrenor: Imre Lukacs
Bihorul: Fl. Bodea - Al. Jurcuț, L. Erhard, D. Laza, Vl. Degău, Cr. Copil, Al. Lezeu, C. Habakuk, N. Goilean, R. Bartha (96 D. Ușvat), D. Lăsconi. Antrenor: Vlad Silaghi
Arbitri: Valentin Zah - la centru; Daniel Leuca, Diana Ilie - asistenți, Raul Bălăiban - arbitru de reyervă. Observatori AJF Bihor: Florin Marian (arbitri) şi Gheorghe Rusu (joc).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.