Giulia Popa a confirmat aşteptările la Stockholm - Victorioasă la categoria 14 ani
Orădeanca Giulia Safina Popa s-a întors victorioasă de la turneul Kanna&Drottningens Pris 2022, organizat în Suedia, la Stockholm. Tenismena legitimată la CSM Oradea a câştigat proba de simplu feminin la categoria 14 ani.
Pe locul 5 în Rankingul Tennis Europe la această categorie de vârstă, Giulia şi-a confirmat statutul de cap de serie, câştigând şase jocuri. În turul 1 a trecut de Elenora Toneva (Bulgaria), scor 6-0, 6-0; în turul secund a dispus de Katriin Reinvals (Estonia), scor 7-6, 6-4; în turul III a învins-o pe Vlada Guryleva (Rusia), scor 6-2, 7-5; în sferturi de finală a eliminat-o pe Luna Vujovic (Serbia, cap de serie numărul 6), scor 1-6, 6-2, 6-3; în semifinale a depăşit-o pe Dusica Popovski (Serbia, cap de serie numărul 10), scor 6-1, 6-3, pentru ca finala cu Anna Pushkareva (Rusia, cap de serie numărul 7) să o câştige cu 6-2, 2-6, 6-2.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.