Hagi şi Piţurcă s-au împăcat
Antrenorul echipei Bursaspor, Gheorghe Hagi, şi tehnicianul formaţiei Steaua, Victor Piţurcă, s-au împăcat după patru ani în care nu şi-au mai vorbit. Cei doi şi-au strîns mâna şi au discutat timp de o oră, în holul hotelului în care au fost cazate cele două echipe, pe durata cantonamentului din localitatea olandeză Mierlo.
Hagi şi Piţurcă şi-au amintit de perioada în care au fost coechipieri la formaţia Steaua, cu care au câştigat Supercupa Europei, în 1986, şi au disputat finala Cupei Campionilor Europeni, în 1989.
"Mi s-a părut normal să ne dăm mâna. Noi suntem antrenori, trebuie să ne respectăm, chiar dacă personal avem o viziune diferită asupra lucrurilor. În ciuda acestui fapt, era normal să ne dăm mâna şi să vorbim", a spus Hagi.
Ruptura dintre Hagi şi Piţurcă s-a produs în iunie 1999, când, în urma unui conflict cu fostul internaţional, tehnicianul echipei Steaua a fost demis din funcţia de antrenor al reprezentativei României, deşi reuşise calificarea la Campionatul European din 2000.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.