Atenţia trecătorilor de pe Aleea Emanuil Gojdu a fost captată ieri, pentru câteva momente, de un eveniment mai puţin obişnuit. Multiplul campion naţional Harris Walmen a ales să facă o demonstraţie de spargere chiar în stradă. În prezenţa a numeroşi prieteni şi reprezentanţi ai mass-media, antrenorul lotului naţional de karate kyokushin - seniori a reuşit performanţa de a sparge cu latul palmei nu mai puţin de zece pietre de râu, în doar 48 de secunde, cu toate că, iniţial, îşi propusese să le fărâmiţeze într-un minut. "Mă bucur pentru această performanţă, unică în lume. Nu pot să spun că nu am avut emoţii, mai ales că nu mai spărsesem niciodată atât de multe", ne-a declarat recordmenul orădean imediat după izbândă. Practic, evenimentul central era lansarea volumului "Cel mai puternic karate kyokushin", prima de acest gen scrisă de un autor român. Cartea reprezintă un ghid despre această disciplină, făcând o incursiune în istoricul Kyokushinului mondial şi românesc, cu aspecte din kihon, kata, tameshiwari şi kumite îmbinate cu experienţa de peste 15 ani de practică a autorului. "Am dorit să leg lansarea de un moment mai special. Şi realizarea unui record mi s-a părut cel mai nimerit prilej", a afirmat Harris, care a mai adăugat că lucrarea a fost concepută pe durata a trei ani, ceea ce, aşa cum spune chiar autorul, a fost mult mai solicitant decât spargerea unor "bolovani".