De mâine, fanii FC Bihor îşi pot procura abonamente pentru meciurile de pe tren propriu din sezonul 2023-2024 şi de la Stadionul „Iuliu Bodola”. Până acum, suporterii îşi puteau achiziţiona tichetele doar online de pe platforma Eventbook, dar şi pe site-ul oficial al clubului www.fcbihor.ro.

 

„Pentru a veni în întâmpinarea suporterilor, care vor să achiziţioneze cu bani cash sau nu au posibilitatea online, clubul FC Bihor organizează în această săptămână, premergătoare debutului unei noi ediţii de campionat, o campanie de vânzare a abonamentelor la casa de bilete a stadionului.Astfel, începând de miercuri, 23 august, şi până vineri, 25 august, în intervalul orar 14.00 – 19.00, fanii FC Bihor Oradea pot achiziţiona abonamentele pentru noul sezon cu bani cash, de la casa de bilete a Stadionului „Iuliu Bodola” (la intrarea pe la Poarta 3). Amintim, totodată, că cei care au comandat deja online abonamentele, pot veni în această perioadă, 23 – 25 august, între orele 14 – 19, să le ridice”, se menţionează într-un comunicat al clubului orădean.

Un abonament obişnuit costă 100 lei, iar unul special intitulat „membru suporter”, 1.000 de lei. Abonamentul obişnuit include şi meciurile din Cupa României, iar cei care achiziţionează abonamente „membru suporter” devin membri oficiali ai clubului. Aceştia vor primi şi un tricou personalizat şi o eşarfă în culorile grupării bihorene.

FC Bihor începe campionatul Ligii a III-a, Seria 8, pe teren propriu, sâmbătă, 26 august. de la ora 18.00, cu nou promovata CSC Peciu Nou, din judeţul Timiş.