În sfârşit, cu prima şansă! - CSM Oradea - BC Miercurea Ciuc
Baschetbaliştii de la CSM Oradea au avut un program incomplet în actuala ediţie a Diviziei A, disputând doar şapte jocuri, deşi campionatul a ajuns la etapa a 10-a. Astăzi, de la ora 17.30, la Arena "Antonio Alexe", orădenii încep seria partidelor restante, întâlnind formaţia BC Miercurea Ciuc, nou promovată în primul eşalon.
Dacă, în general, la precedentele jocuri, echipa orădeană era considerată outsideră, în meciul cu ciucanii porneşte favorită, ţinând cont şi de faptul că echipa vizitatoare a obţinut un singur succes în primele 10 jocuri disputate. Elevii lui Cristian Achim au un moral bun după succesul obţinut în ultimul joc, acasă, cu Energia Rovinari şi vor căuta obţinerea celei de-a şasea victorii din acest campionat, care le-ar permite să urce trei locuri în clasament, de pe 13, pe 10. Evident, în condiţiile în care întâlnesc un adversar modest, orădenii vor încerca să şi facă spectacol şi să-şi mulţumească fanii care au fost alături de ei la fiecare joc disputat pe teren propriu. Totuşi, echipa oaspete nu trebuie subestimată, pentru că a învins BC Timişoara şi a fost foarte aproape să răpună şi Steaua Turabo. "E clar că suntem favoriţii întâlnirii, dar trebuie să o tratăm cu seriozitate, pentru că BC Miercurea Ciuc nu este aşa slabă pe cum pare. A învins BC Timişoara şi a fost la trei secunde de o victorie cu Steaua. Sper ca băieţii să nu se relaxeze după victoria repurtată asupra echipei din Rovinari şi să-şi facă jocul obişnuit", a declarat managerul Şerban Sere la emisiunea Arena de luni seara, de la TV Transilvania.
Ciucanii au pierdut ultima partida disputată acasă cu Gaz Metan Mediaş, scor 81-101. Antrenată de Laszlofy Botond, echipa din Miercurea Ciuc îi are în componenţă pe americanii Chris Rodgers, Yamene Coleman, Tucker Enrique Ramon şi Levi Nathaniel Levine, aceştia fiind cei care duc greul în jocul formaţiei care va evolua astăzi în compania CSM-ului orădean.
Partida de la Arena "Antonio Alexe" va fi arbitrată de Doru Vinaşi (Cluj-Napoca), Cosmin Prişcă (Mediaş) şi Adrian Habor (Tg. Mureş).
CLASAMENT
1. Asesoft Ploieşti 10 8 2 857-716 18
2. Steaua Bucureşti 10 8 2 835-739 18
3. BCM Tg. Mureş 10 8 2 846-760 18
4. Gaz Metan Mediaş 10 7 3 942-742 17
5. "U" Cluj-Napoca 10 7 3 799-660 17
6. Energia Rovinari 10 6 4 798-772 16
7. BCMUS Piteşti 10 6 4 758-740 16
8. CSM Bucureşti 10 5 5 819-767 15
............................................................................................
9. Atlassib Sibiu 9 5 4 737-661 14
10. CS Otopeni 10 4 6 762-788 14
11. Elba Timişoara 11 3 8 835-869 14
12. SCM "U" Craiova 10 4 6 720-782 14
13. CSM Oradea 7 5 2 549-523 12
14. BC Miercurea Ciuc 10 1 9 699-860 11
15. "Poli" Iaşi 9 1 8 629-800 10
16. Cuadripol Braşov 10 0 10 572-978 10
Etapa viitoare (sâmbătă, 13 noiembrie): Energia Rovinari - CSU Asesoft Ploieşti, BC Mureş Tg. Mureş - CSM Oradea, Gaz Metan Mediaş - SCM "U" Craiova, CSU Cuadripol Braşov - BC Miercurea Ciuc, Elba Timişoara - "U" Mobitelco Cluj-Napoca, CS Otopeni - CSU Atlassib Sibiu, CSM Bucureşti - BCMUS Argeş Piteşti, "Poli" Iaşi - Steaua Bucureşti.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.