Tenismena bihoreană Irina Maria Bara (22 ani) joacă în această săptămână la un turneu de nivel superior celor în care este angrenată de obicei. Şteianca figurează pe tabloul principal al turneului BRD Bucharest Open,  desfăşurat pe zgură şi dotat cu premii de 226.750 de dolari.

 

Irina Bara, nr. 211 WTA până la sfârşitul săptămânii trecute, dar de astăzi în premieră în top 200, este beneficiara unui wild-card, la fel ca şi alte două românce de perspectivă Jaqueline Cristian (353 WTA) și Elena Gabriela Ruse (312 WTA).

În primul tur, Irina se va duela la simplu cu bielorusa Aleksandra Sasnovici (23 ani, 89 WTA), iar în proba de dublu face pereche cu croata Tereza Mrdeza, urmând să întâlnească favoritele 3, Oksana Kalashnikova - Renata Vorakova.

Alte românce de pe tabloul principal sunt Sorana Cîrstea, locul 63 mondial şi cap de serie numărul 6, Ana Bogdan, locul 115 WTA, care vor fi adversare în runda inaugurală, şi Irina Begu, cap de serie numărul 7.

Simona Halep (nr. 2 WTA) şi Monica Niculescu (51 WTA), ultima finalistă la Wimbledon în proba de dublu, au declinat prezenţa în competiţie, deşi iniţial anunţaseră că participă. Cea mai galonată tenismenă prezentă în competiţia de simplu este Carla Suarez Navarro, din Spania.

Tabloul principal de simplu:

Anastasija Sevastova (Letonia/N. 1) - Jana Cepelova (Slovacia)

 Jucătoare din calificări - Danka Kovinic (Muntenegru)

Cagla Buyukakcay (Turcia) - Polona Hercog (Slovenia)

Ana Bogdan - Sorana Cîrstea (N. 6)

Julia Goerges (Germania/N. 3) - Alexa Glatch (SUA)

Aleksandra Sasnovici (Belarus) - Irina Maria Bara

jucătoare venită din calificări - jucătoare venită din calificări

Barbora Krejcikova (Cehia) - Ekaterina Alexandrova (Rusia)

Irina Begu (N. 7) - Ivana Jorovic (Serbia)

Jaqueline Cristian - Katerina Kozlova (Ucraina)

jucătoare venită din calificări - Pauline Parmentier (Franța)

Quirine Lemoine (Olanda) - Elise Mertens (Belgia/N. 5)

Tatjana Maria (Germania/N. 8) - jucătoare venită din calificări

Nadia Podoroska (Argentina) - Maryna Zanevska (Belgia)

Elena Gabriela Ruse - Isabella Shinikova (Bulgaria)

Annika Beck (Germania) - Carla Suarez Navarro (Spania/N. 2).