Tenismena bihoreană Irina Bara a început convingător turneul WTA 250 „Winners Open” organizat la Cluj-Napoca. Sportiva din Ștei, aflată pe poziția 120 în ierarhia WTA, a eliminat-o în primul tur pe Anna-Lena Friedsam (Germania, 128 WTA).

Irina s-a impus în două seturi, 6-2, 6-3, după o oră și 31 de minute de joc și acumulează 30 de puncte WTA și un premiu financiar în valoare de 3.675 dolari.

În turul următor, Irina Bara (26 ani) o va înfrunta pe favorita nr. 8, Kristina Kukova (31 ani) din Slovacia, locul 118 WTA, care în runda inaugurală a dispus de Cagla Buyukakcay (197 WTA) din Turcia, scor 6-1, 6-2.

Tot ieri s-a calificat mai departe și Mihaela Buzărnescu (170 WTA) în dauna bulgăroaicei Viktoriya Tomova (Bulgaria, 117), favorită 7, 6-2, 6-3. Buzărnescu o va întâlni în optimile de finală pe Lara Arruabarrena (Spania, 198 WTA).

În schimb, favorita numărul 1, Aliz Cornet (Franța, 59 WTA) a fost eliminată de Mayar Sheriff (Egipt, 119 WTA), scor 2-6, 4-6.