Am făcut parte din grupul de şapte antrenori şi instructori: Florin Cuc, Traian Miclea, Dinu Drăgan, Ionuţ Sferle, Mircea Monenciu, Marius Crişan,  care au oferit cursuri de tenis copiilor din mai multe comune şi oraşe din Bihor, ca urmare a unor proiecte finanţate de Consiliul Judeţean Bihor. Acestea s-au derulat începând cu anul 2013 în localităţile: Vadu Crişului, Şuncuiuş, Tinca, Tileagd, Ţeţchea, Rieni, Tămăşeu dar şi în oraşele Nucet şi Vaşcău. Câteva sute de copii au deprins loviturile de bază din tenis: forehand-ul, backhand-ul, voleul, serviciul, au făcut cunoştinţă cu regulamentul jocului de tenis, ajungând chiar la disputarea unui meci.

     Scopul acestor proiecte a fost “să pună început”. Continuarea este în mâna tinerilor tehnicieni, unii chiar localnici, sau profesori în comunele respective. Mircea Monenciu, Marius Crişan sau Ionuţ Sferle sunt cunoscători şi practicanţi ai tenisului, unii fiind pe tablourile unor turnee de diferite nivele care se dispută în ţară. O bucurie a fost şi amploarea pe care a luat-o continuarea proiectelor la Şuncuiuş şi Vadu Crişului  unde s-au desfăşurat patru ediţii naţionale ale Trofeului Siroco-Defileul Crişului, bucurându-se de sprijinul autorităţilor locale dar şi a conducerii şcolilor din cele două localităţi. Primăria din Vadu Crişului chiar a construit un teren sintetic pentru micii tenismeni din comună.

  ...Şi au venit restricţiile impuse de noile condiţii create de pandemie. Iată-mă, “cu arme şi bagaje” la casa părintească din satul Seghişte, nr. 23, unde am hotărât să-mi trăiesc “cealaltă vreme a vieţii mele”. Iar în anii aceştia, câţi o vrea Domnul să fie, am dorit să le ofer şi copiilor din sat bucuria primilor paşi în tenis. Terenul sintetic construit în urmă cu câţiva ani de primăria comunei Lunca, chiar dacă încă nu este marcat pentru tenis, este locul ideal pentru un astfel de proiect. Am avut emoţii mai mari pentru acest nou început decât la oricare din cursurile de până atunci. Aproape de terenul sintetic este imaşul  pe care, în urmă cu 50 de ani întindeam o sfoară între doi pari bătuţi în pământ şi “încingeam” nişte meciuri pasionante încercâd să aplicăm ce vedeam la televizor la Ţiriac şi Năstase. Rar aveam mingi de tenis şi atunci jucam cu mingi din cauciuc, iar rachetele erau din placaj, foarte rar apărea câte o rachetă “Neptun” sau „Pluto”.

  Adusesem de la Oradea un fileu demontabil, mingi, rachete...Duminică, după Sfânta Liturghie, părintele a spus: „Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului, curs de tenis pentru copii şi adulţi”. A mai adăugat şi programul antrenamentelor.  

         Iar în prima zi a fost cel mai emoţionant şi mai fericit antrenament de tenis. M-au ajutat copiii care s-au dovedit a avea deprinderi motrice bune. Am făcut exerciţiile de încălzire, s-au învăţat părţile componente ale rachetei, priza, exerciţii cu migea şi racheta pentru întărirea încheieturii, apoi s-a trecut la învăţarea loviturii de dreapta de pe loc şi cu deplasare laterală. Antrenamentul s-a încheiat cu o alergare uşoară.

      P.S. Rândurile acestea se vor un îndemn pentru mai tinerii, decât mine, antrenori, să se aplece şi spre copiii din mediul rural, pentru care se face foarte puţin pentru a-i atrage spre activităţi folositoare pentru sufletele şi trupurile lor tinere. Ei aşteaptă cuminţi, “într-o zare de sat”  să li se dea şi lor atenţie din partea adulţilor. Iar fără implicarea acestora, fără programe care să-i mobilizeze pe copii, aceste terenuri şi săli de sport vor rămăne părăsite, lipsite de viaţă. E o adevărată binecuvântare să vezi 15 copii pe un teren, iar bucuria pe care ţi-o dă zâmbetul unui copil care loveşte prima oară o minge de tenis este nepreţuită. Şi atunci, în loc de final, vom pune cuvintele marelui Brâncuşi: “ Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.”