Ionuț-Florin Lupaș, președintele AJ Powerlifting Bihor, din nou în careul de ași continental!
În perioada 2-9 august, orașul lituanian Druskininkai a găzduit Campionatul European de Împins din culcat, clasic și echipat, competiție care a adunat la start peste 850 de sportivi. Din delegația română a făcut parte și Ionuț-Florin Lupaș, președintele Asociației Județene de Powerlifting Bihor și unul dintre cei mai reputați practicați ai powerlifting-ului la nivel mondial.
Acesta este antrenat de Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting, colaborarea celor doi îmbogățind palmaresul powerlifting-ului românesc cu numeroase medalii mondiale și continentale. Astfel, la Campionatul European de Powerlifting Echipat desfășurat în mai, la Plzen (Cehia), Ionuț-Florin Lupaș, cu un total de 980 kg, obținea un valoros loc patru la categoria +120 kg.
Acum, la Druskininkai (Lituania), Ionuț-Florin Lupaș și-a consolidat poziția în careul de ași al powerlifting-ului european, ocupând încă o dată locul al patrulea în cadrul categoriei „greilor” (+120 kg). Rezultatul lui Lupaș a fost foarte bun (317,5 kg), acesta ridicând cu numai 2,5 kg mai puțin decât Mae Hjalmar (Estonia), ocupantul locului trei.
Remarcabil este că Ionuț-Florin Lupaș s-a numărat și printre arbitrii competiției. Înainte de a concura ca sportiv, duminică, 9 august, Lupaș a arbitrat trei sesiuni, două pe 7 și una pe 8 august.
Firește că rezultatul foarte bun obținut în Lituania îl mulțumește pe Ionuț-Florin Lupaș, care declara următoarele:
„A fost un campionat la care au participat foarte mulți sportivi de pe continent. Am avut nouă sportivi în categorie, iar bătălia pentru medalie a fost până în ultima clipă. Este greu să te lupți cu sportivi care fac doar această probă, adică Împins din culcat, dar îmi lipsești din palmares o medalie la acest tip de campionat și vreau să o câștig.
Mulțumesc din suflet surorii mele Ioana Lupaș (instructoare sportivă la CS «Crișul» Oradea – n.n.), pentru sprijinul, încrederea și susținerea necondiționate. Îi mulțumesc în mod special domnului Ovidiu Pănăzan, antrenor federal și președintele Federației Române de Powerlifting, care mă îndrumă și mă susține neîntrerupt încă din 2012. O mare parte din rezultatele obținute în toți acești ani se datorează muncii noastre împreună”. Renumitul sportiv bihorean și-a exprimat gratitudinea față de sponsorii săi, cluburile „Bihorul” Beiuș, „Crișul” Oradea și „Unirea” Alba Iulia, cu care colaborează în calitate de sportiv și antrenor, precum și față de edilii beiușeni Gabriel Popa și Dragoș Balog, primar, respectiv viceprimar, „pentru susținere”.
La finalul interviului acordat, Ionuț-Florin Lupaș a vorbit și despre ce urmează din punct de vedere al calendarului competițional:
„Nu în ultimul rând, mulțumesc sportivilor mei, care sunt alături de mine și mă ajută în pregătire. Continuăm munca împreună!
Locul IV în Europa mă motivează să muncesc și mai mult, pentru că anul competițional nu s-a încheiat. Urmează Campionatul Național, iar apoi marea provocare a acestui an: Campionatul Mondial de Seniori, care se va desfășura în Turcia, la Istanbul”.
În fine, trebuie să subliniem că performanța bihoreanului nostru a fost remarcată și la nivel federal, președintele Ovidiu Pănăzan precizând că „rezultatul lui Florin Lupaș a fost determinant pentru îndeplinirea obiectivelor de performanță ale Federației Române de Powerlifting la acest campionat european”.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.