Ciclistul echipei Bianchi, Jan Ullrich, a primit din partea Societăţii olimpice germane (DOG), o medalie pentru fair-play, după gestul său din etapa a XV-a a Turului Franţei. Deţinătorul tricoului galben, americanul Lance Armstrong, care se afla în plutonul fruntaş, alături de Jan Ullrich, a lovit un spectator, pe căţărarea de la Luz Ardiden, şi a căzut. Americanul s-a ridicat imediat şi a reluat cursa, în timp ce Ullrich l-a aşteptat să revină în fruntea plutonului. Armstrong a câştigat etapa a XV-a, la 40 de secunde de ocupantul locului al doilea, spaniolul Iban Mayo. "Când un sportiv respectă astfel regulile fair-play-ului, într-o competiţie care este poate cea mai importantă a vieţii sale, acesta este un exemplu pentru generaţiile viitoare", a declarat preşedintele DOG, Hans-Joachim Klein.