Polo Echipa de polo juniori III a Clubului Sportiv Crişul Oradea, antrenată de prof. Dorin Sava, va participa, în acest sfârşit de săptămână, la cel de-al doilea turneu al Zonei Nord al Campionatului Naţional de polo, programat la Arad, în bazinul descoperit al Clubului Sportiv Astra. La turneu vor participa echipele Crişul Oradea, Astra Arad, Viitorul Cluj-Napoca şi echipa naţională a Republicii Moldova. Programul competiţiei: Etapa I, sâmbătă 19.07.2003 - ora 10.00 Viitorul Cluj-Napoca - Astra Arad Republica Moldova - Crişul Oradea Etapa II, sâmbătă - ora 17.00 Crişul Oradea - Viitorul Cluj-Napoca Astra Arad - Republica Moldova Etapa III, duminică - ora 9.00 Viitorul Cluj-Napoca - Republica Moldova Astra Arad - Crişul Oradea După primul turneu desfăşurat la Oradea, în luna mai, echipa Crişul Oradea se află pe primul loc, cu 6 puncte, fiind urmată de Astra Arad, cu 4 puncte, Rep. Moldova, cu 2 puncte, şi Viitorul Cluj-Napoca, cu 0 puncte. Având in vedere că lupta pentru primul loc în grupă se dă între Crişul Oradea (vicecampioana naţională) şi Astra Arad (campioana naţională) şi ţinând cont că juniorii orădeni au câştigat detaşat (10-5), primul meci cu adversarii din Arad, ar fi suficientă o singură victorie directă pentru ca echipa Crişul să se califice la turneul final pe locul 1. Lotul echipei orădene pentru acest turneu: Komsa Csaba - portar, Glokner Eduard, Calimache Mălin, Bochiş Alexandru, Creţu Andrei (căpitanul echipei), Burta Horaţiu, Turcuţ Cătălin, Flitea Andrei, Jurcă Adrian, Silaghi Sergiu, Kun Joszef, Rozsa Tamas şi Hollo Tiberiu. După maniera în care au evoluat în primul turneu, când au învins la scor, în toate meciurile disputate, şi după seriozitatea cu care s-au pregătit în această perioadă, se poate spune că această generaţie de poloişti poate lupta cu succes pentru titlul naţional. Text foto Rândul din spate: Andrei Creţu (căpitanul echipei), Turcuţ Cătălin, Glokner Eduard, Flitea Andrei, Hollo Tiberiu, Bochiş Alexandru. Rândul din faţă: Komsa Csaba, Jurcă Adrian, Calimache Mălin, antrenorul Dorin Sava, Burtă Horaţiu şi Silaghi Sergiu.