Ajunsă în premieră în optimile de finală ale Cupei României, Luceafărul Oradea se duelează astăzi cu Astra Giurgiu pe Stadionul "Iuliu Bodola", de la ora 13.30. Meciul va fi transmis de Digi Sport 1, Dolce Sport 1 şi Look TV.

 

Luceferii dispută ultimul meci din acest an în compania unui adversar care traversează un moment fast. Dacă în momentul tragerii la sorţi Astra părea o echipă resemnată, chiar în pragul dezintegrării, situaţia s-a schimbat radical în ultima perioadă. Giurgiuvenii s-au calificat în "16-imile" Ligii Europa, iar în campionat s-au apropiat de zona play-off după câteva victorii, ultima (1-0) chiar asupra rivalei Steaua. O confruntare cu o formaţie bine cotată din fotbalul autohton oferă ocazia jucătorilor Luceafărului de a evolua cu ambiţie maximă, mai ales că vor avea alături şi un public avid de fotbal de calitate. 

În condiţiile date, şanse mici pentru orădeni de a furniza surpriza, dar măcar pot încerca să o furnizeze, mai ales că, spre deosebire de adversari, nu au nimic de pierdut. Două probleme de lot la gazde, Nogo şi Moga, ambii fundaşi centrali fiind accidentaţi, dar se speră ca măcar ultimul să poată fi recuperat până la ora jocului.

Arbitri: Denis Heidiner (Hunedoara) - la centru; Bucsi Imre (Sfântu Gheorghe), Szabo Gero (Cluj) - asistenţi, Mircea Ardelean (Arad) - rezervă. Observatori: Dan Jiga (Bistriţa), Traian Marcu (Sibiu).

Intrarea pe arena orădeană este liberă.

 

ASTĂZI se mai joacă două partide:
Ora 17:30
FC Viitorul - Pandurii Târgu Jiu

Arbitri: Iulian Dima (Bucureşti), Florin Neacşu (Câmpu Lung), Gabriel Stroe (Piteşti); rezervă: Laurenţiu Ionaşcu (Buzău). Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea), Dorinel Dincă (Călăraşi).


Ora 20:30
Gaz Metan Mediaş - Dinamo Bucureşti

Arbitri: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea), Octavian Şovre (Oradea), Miclos Nagy (Cluj-Napoca); rezervă: Dan Grigore Botescu (Bucureşti). Observatori: Cornel Sorescu (Piteşti), Octavian Goga (Braşov).

Partidele sunt transmise de Digi Sport 1, Dolce Sport 1 şi Look TV.

Meciurile FC Voluntari - ASA Târgu Mureş şi CS Mioveni - FC Steaua Bucureşti s-au disputat aseară, după închiderea ediţiei.

Rezultatele celorlalte partide:

CS Afumaţi - ACS Poli Timişoara 0-3

Marcatori: Drăghici 4, Vădrariu 75, Llorente 90

Dacia Unirea Brăila - CS U Craiova 0-2

Marcator: Surugiu 9, R. Petre 90+2
Meciul CFR Cluj - CSM Poli Iaşi 2-0

Marcatori: Bud 6, D. Roman 72