Şi în acest an Oradea va găzdui un turneu final european la baschet. Între 7-23 iulie, în oraşul de pe Crişul Repede, va avea loc Campionatul European - Divizia B, rezervat echipelor masculine "Under 20 ani".

 

Din lotul României antrenat de Tudor Costescu fac parte şi doi jucători de la CSM CSU Oradea: Bogdan Nicolescu şi Sebastian Ionescu, ultimul fiind împrumutat în ediţia trecută de campionat la Dinamo. Ceilalţi componenţi care au participat la pregătiri sunt Emanuel Cate, Bogdan Popa, Rareş Uţă, Tudor Gheorghe, Nandor Kuti, Ionuţ Berceanu, Georges Darwiche, Andrei Iliescu, Amedeo Casale, Luca Paraschiv, Victor Petrache, Mihnea Andrei, Tamas Boloni, Radu Virna, Camil

Berculescu Rovinaru, Daniel Mainea, Andrei Mureşan, David Engi Rosenfeld, Anton Diaconescu, Andrei Calenic şi Lucas Tohatan. Dintre aceştia, stafful tehnic va reţine 12 jucători cu care va aborda competiţia de la Oradea.

În perioada premergătoare CE, reprezentativa U20 României a susținut patru jocuri de pregătire, în care şi-a împărţit victoriile cu adversarele. Este vorba despre două confruntări cu Ungaria (75-83 şi 75-66) și altele două cu Macedonia (65-76 şi 85-66). Atât Macedonia, cât și Ungaria fac parte din Divizia B și vor participa la turneul de la Oradea. În plus, Macedonia face parte din Grupa C, fiind adversara României în prima fază a competiției, alături de Georgia, Malta şi Albania. Primele două clasate se califică pentru sferturile de finală ale competiției. Locurile 3 și 4 vor continua în cadrul grupei valorice 9-16, iar ultima clasată va fi repartizată în grupa valorică 17-21. Tricolorii au ajuns joi la Oradea, unde luni și marți, cu începere de la ora 18.30, vor juca două meciuri de verificare în compania echipei naționale similare a Portugaliei.