Metalul Buzău - FC Bihor - Mai slab clasaţi, dar cu moral bun
De sâmbătă, cursa de menţinere în liga secundă intră în linie dreaptă pentru FC Bihor. În primul meci din play-out, roş-albaştrii înfruntă, de la ora 11.00 (FRF.TV), Metalul Buzău, o echipă cu o situaţie mai bună în clasament.
Calificaţi în sferturile de finală ale Cupei României, buzoienii au patru puncte mai multe decât orădenii, care, însă au câştigat tot în deplasare partida directă din sezonul regular, 2-1 pe
24 august, prin golurile marcate de Sergiu Jurj şi Ioan Hora în repriza a doua, după ce la pauză gazdele conduceau cu 1-0.
Roş-albaştrii abordează ultimele şase meciuri cu un avans de patru puncte faţă de locul de baraj şi cinci faţă de poziţia retrogradabilă direct. Partida de la Buzău coincide cu debutul oficial al antrenorului principal Erik Lincar la FC Bihor. „Este un meci foarte important. Vom întâlni o echipă care joacă pe un teren sintetic şi care este acomodată cu acesta. Este o echipă care pasează foarte bine, joacă combinativ mult şi de aceea va trebui să găsim măsurile pe care să le luăm încât să-i contracarăm. Mergem cu multă încredere, eu chiar am mari aşteptări de la acest joc. Sper ca la finalul lui să fim bucuroşi că am obţinut toate cele trei puncte”, a declarat Erik Lincar, care nu se confruntă cu probleme de efectiv.
Bihorenii au făcut deplasarea de ieri dimineaţă, înnoptând la Braşov, iar astăzi îşi va continua drumul spre Buzău, unde va susţine şi un antrenament.
Grupa A – Play-out
1. Corvinul Hunedoara – 29 de puncte
2. FC U Craiova – 27 de puncte
3. Unirea Ungheni – 26 de puncte
4. Metalul Buzău – 23 de puncte
5. FC Bihor Oradea – 19 puncte
--------------------------------------------------------
6. CSC Dumbrăvița – 15 puncte
------------------------------------------------------
7. CSM Focșani – 14 puncte
ETAPA 1, sâmbătă 29 martie, ora 11.00:
FCU Craiova – CSM Focşani
Unirea Ungheni – CSC Dumbrăviţa
Metalul Buzău – FC Bihor Oradea
Corvinul Hunedoara stă.
GRUPA B-Play-out
1. Ceahlăul Piatra Neamţ – 27 puncte
2. CS Afumaţi – 27 puncte
3. CSM Slatina – 26 puncte
4. Concordia Chiajna – 23 puncte
5.Chindia Târgovişte – 18 puncte
--------------------------------------------------------------
6.CSC Şelimbăr – 18 puncte
-------------------------------------------------------------
7. AFC Câmpulung Muscel – 7 puncte
ETAPA 1, sâmbătă 29 martie, ora 11.00:
CS Afumaţi – AFC Câmpulung Muscel
CSM Slatina – CSC Şelimbăr
Concordia Chiajna – Chindia Târgovişte
Ceahlăul Piatra Neamţ stă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.