Handbaliștii de la CSM Oradea nu au practic nicio șansă în ultima etapă a Ligii Naționale pe terenul echipei de pe locul al doilea care nu își permite să facă pas greșit dacă vrea să devină vicecampioană națională. Jocul de la Baia Mare se va desfășura astăzi, cu începere de la ora 17.30.

În cadrul etapei a 26-a, ultima din cadrul Ligii Nașionale, handbaliștii pregătiți de către Cosmin Liberț vor evolua în celebra Sală Lascăr Pană din Baia Mare acolo unde vor trebui să țină piept puternicei echipe Minaur din localitate. Datele problemei sunt total nefavorabile bihorenilor care nu doar că nu au fost capabili în întreg sezonul să acumuleze mai mult de un punct din deplasare dar vor avea în față o formație care are doar varianta victoriei deoarece se află la numai un punct distanță de CSM Constanța, echipa de pe locul al treilea, care va avea un meci facil, acasă cu CSM Odorheiu Secuiesc, penultima clasată. Așadar datele probelemei sunt destul de clare în condițiile în care Minaur nu are voie să greșească în această partidă cu modesta formație orădeană care ocupă ultimul loc în Liga Națională și este virtual retrogradată în eșalonul secund. În manșa tur, la Arena Antonio Alexe, Mianur s-a impus cu scorul de 25-22.